Ce nu stiati despre Capela Sixtina…

Ce nu stiati despre Capela Sixtina…

Capela Sixtina (La Cappella Sistina, in italiana) este capela palatului papal din Vatican, iar numele ii provine de la Papa Sixtus al IV-lea, cel care a initiat construirea ei.
Arhitectul ales de catre Papa pentru acest proiect grandios a fost Bartolomeo “Baccio” Pontelli, din Florenta, a carui specialitate era, de fapt, construirea si intarirea fortaretelor. Desi proiectata de un arhitect catolic, Capela a fost gandita ca o copie a Templului Sfant al regelui Solomon, din Ierusalim, lucru explicabil pe de-o parte prin influenta in acea perioada a conceptului teologic al succesionismului, iar pe de alta parte de gandirea liberala a florentinului Pontelli.
Podeaua Capelei Sixtine este ea insasi o capodopera, un mozaic medieval lucrat in tehnica dezvoltata de familia Cosmati in secolele XII si XIII. Specialistii au descifrat in motivele unice ale pardoselii o serie de simboluri mistice, descrise ca mijloace de meditatie cabalistica.
Peretii laterali ai capelei au fost pictati de cei mai mari maestrii ai timpului, printre care Sandro Botticelli, Pietro Perugino, Domenico Ghirlandaio, Luca Signorelli, Cosimo Roselli, toti trimisi de Lorenzo de Medici, cel mai bogat om din Florenta si conducatorul ei neoficial.

capella sistina

In anul 1508, Papa ii incredinteaza lui Michelangelo Buonarotti pictarea plafonului Capelei Sixtine. Foarte interesant este faptul ca Michelangelo nu mai facuse fresce inainte (!) si ca aceasta pictura urma sa fie cea mai mare fresca din lume, avand o suprafata de peste 1000 de metri patrati.
Dar pentru Michelangelo provocarile se succedau una dupa alta: nu putea construi o schela obisnuita, pentru ca in capela aveau loc slujbe, astfel ca a fost nevoit sa propuna o schela ciudata, numita “puntea zburatoare arcuita”, care se prindea in peretii laterali si lasa liber astfel spatiul de dedesubt.
Patru ani si jumatate a durat munca lui Michelangelo, iar cand a terminat artistul avea scolioza (din cauza pozitiei chinuite in care picta), reumatism incipient, probleme de respiratie si necazuri cu rinichii. In anul care a urmat, nu putea citi o scrisoare sau privi un desen decat tinandu-le deasupra capului, ca si cum ar fi pictat inca tavanul!

cappella-sistina

Astazi, Capela Sixtina este vizitata de milioane si milioane de turisti, datorita frumusetii sale si a frescelor monumentale, unice in lume.

Sorin Alexandru Sontea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *