Voi cum priviti toamna?

Voi cum priviti toamna?

 

De cand ma stiu am privit toamna in mai multe feluri… 

Cateodata… ca pe un anotimp al misterelor. Mi se pare ca odata cu vara se termina o poveste, un capitol si incepe ceva nou. Ma simt bine in zilele in care ploua si stau zeci de minute la geam, ghemuita pe balcon. Ascult ploaia si visez. Visez la un nou inceput, la ceva care sa ma trezeasca din monotonia de peste an, visez… la orice. Cu ochii deschisi si cu ploaia pe fundal. Imi fac planuri pentru lunile urmatoare si sper ca se va intampla ceva uimitor.

Uneori vad toamna ca pe un anotimp depresiv. Atunci mi se pare ca odata cu vara vor pleca si persoanele pe care le iubesc, vor pleca amintirile si tot ce am trait pana atunci. Apoi ma uit pe geam si aceeasi ploaie care alta data ma facea sa visez, acum ma cufunda intr-o melancolie blanda. Ma lasa singura si trista. Simt ca urmeaza sa pierd tot ce iubesc mai mult si singurul lucru pe care mi-l doresc este sa stau ghemuita intr-un colt, asteptand vara urmatoare. Simt cum racoarea anotimpului imi patrunde in suflet si imi ingheata imima. Apoi raman indiferenta, nepasatoare, imi construiesc o rutina pe care o urmez mecanic, aproape robotizat.

Dar, de cele mai multe ori, astept cu nerabdare toamna. Si nu o vad ca pe un inceput si nici ca pe un sfarsit. O vad ca pe o continuare a ceva ce a inceput de mult. Si ascult ploaia cum imi inunda gandurile. Si visez. Si imi pun speran

te in mister, dar nu imi e frica de necunoscut. Si nu imi e frica de finaluri sau inceputuri. Pentru ca ele… nu exista.

Voi cum priviti toamna?

Ana-Maria Ivanov

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *