Tudor si Ana

Tudor si Ana

 

Cand ati iubit ultima data pe cineva cu toata fiinta voastra? Cand i-ati aratat acelei persoane ce inseamna pentru voi? De curand? Sau, poate, niciodata? Nu pierdeti timpul, oameni dragi, atunci cand vine vorba despre a arata celui/celei pe care il/o iubesti ceea ce simti… Haideti sa va spun o poveste…

In vara anului 1986, pe aleile unui parc dintr-un oras de provincie, misunau multi tineri veseli. In difuzoare se auzea vocea Mihaelei Runceanu pe piesa “Fericirea are chipul tau”, iar doi pushti se plimbau tinandu-se de mana. Ea era frumoasa, imbracata intr-o rochie inflorata superba, iar el, foarte chipes, parea a fi cel mai fericit sa o aiba alaturi. Odata ce ii vedeai, nu-i puteai uita usor pe cei doi. Era ca si cum ar fi fost desprinsi dintr-o opera de arta realizata de cel mai priceput pictor careia nici macar cel mai atent ochi nu-i putea gasi o imperfectiune. Dragostea si fericirea emanata de cei doi era de-a dreptul molipsitoare.
Dar nimeni nu stia povestea celor doi si ce avea sa le aduca viata …
Si nimeni nu stia cum baiatul chipes de atunci a ajuns acum barbatul cu ochi stralucitori si barba neingrijita de la marginea aleii, care fredoneaza aceeasi melodie si fumeaza exagerat de mult?

Tudor o intalnise pe Ana cu un an in urma, in august ‘85, cand ea a intrat in cafeneaua pe care el si prietenii lui o frecventau. Imbracata intr-o rochie albastra, ca cerul senin al zilei de vara, Ana era intr-o totala antiteza cu locul acela, atragandu-i atentia lui Tudor. S-a dus langa ea si s-a oferit sa ii comande ceva de baut… Dar se simtea stingher in preajma ei. Ea era atat de frumoasa, iar el era convins ca avea sa se faca de ras daca deschidea gura…
Dintr-o conversatie banala a aflat ca studiau la aceeasi facultate, insa el nu observase niciodata. Cum putuse sa nu o observe cand era atat de frumoasa? A invitat-o la film, iar ea a inceput sa rada. Contrar asteptarii lui, a acceptat… Filmul a fost minunat si ea la fel. Se indragostise nebuneste de fata pe care abia o cunoscuse si despre care era convins ca picase din cer, pentru ca o frumusete ca ei nu putea fi umana. Ajunsi in fata casei, ea l-a sarutat… A fost sarutul perfect, ca in filme, fara nimic stangaci in el…  Asa a inceput totul pentru Tudor si Ana.

Tinerii de pe alee erau fericiti, dar problemele incepusera sa apara. El era din ce in ce mai ocupat, iar ea il vedea din ce in ce mai rar. Ii spunea zilnic cat de mult o iubea, dar ea avea nevoie de mai mult de atat. Nu-i erau suficiente vorbele. Tudor spunea ca totul va fi mai bine atunci cand vor avea mai multi bani, ca atunci vor fi mai mult impreuna, dar intai sa faca rost de bani. Si ea a asteptat, dar timpul nu. Timpul a vrut ca aparatorii corpului ei sa nu mai faca fata raului. Ea a asteptat, dar leucemia nu. Apoi Tudor a pierdut-o pe Ana.

Aceasta este povestea tinerilor frumosi ce se plimbau tinandu-se de mana pe aleea unui parc dintr-un oras de provincie. Aceasta este povestea barbatului care sta rezemat de un copac, privind cu ochi scaparatori in zare, fredonand “Fericirea are chipul tau”  si fumand excesiv. El este Tudor, cel care a pierdut-o pe Ana cu douazeci de ani in urma. Dupa plecarea ei, merge in fiecare zi sa o viziteze, cu un buchet de crini si cu vorbe nerostite… Ar vrea sa ii spuna ca o iubeste si ca isi doreste sa fie impreuna cu ea in fiecare clipa. Prea tarziu, insa…

 Patricia Iota

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *