Viata ca un basm

Viata ca un basm

Cu totii suntem constienti de faptul ca viata, in sine, este un miracol, insa foarte putini dintre noi isi traiesc viata ca si cum acest lucru ar fi adevarat. Suntem foarte buni la teorie, insa, cel mai adesea, nu reusim si in practica.
De ce cautam mereu argumente complicate care sa ne dovedeasca acest lucru?
Ati privit vreodata, cu adevarat, o floare? Ati observat perfectiunea cu care este ea creata? Sau ati observat modul minunat in care specia umana se perpetueaza? Doua celule mici dau nastere embrionului care contine toate datele universale necesare pentru a sustine dezvoltarea unei noi fiinte splendide. Cum sa mai spui atunci ca in univers exista coincidente? Cine ar putea sa mai infirme faptul ca tot ceea ce exista este pus la cale de o forta miraculoasa, infinita, creatoare?
Vi se poate parea nefiresc faptul ca eu, o pushtoaica de 15 ani, vorbesc despre viata si despre Dumnezeu. Ce, l-ai cunoscut tu pe Dumnezeu? m-ati putea intreba. Ce, ai avut tu ocazia pana la varsta asta sa cunosti si sa intelegi misterul lumii? Ce, esti tu mai presus decat noi toti, cei care incercam sa intelegem care e treaba cu viata asta si ce scop are?
Iar eu v-as putea raspunde: Fiecare dintre voi Il cunoaste pe Dumnezeu, insa poate fara a sti acest lucru. Cu totii il traiti pe Dumnezeu chiar acum, ii dati viata prin simplul fapt ca respirati. Cu totii suntem in egala masura iubiti de aceasta forta magnifica, iar eu nu sunt decat un om care cauta sa-si scrie propria poveste, invintandu-va sa faceti parte din ea.
Stiu ca de multe ori am folosit ca argumente citatele lui Walt Disney. O fac din nou acum. Celebrul creator de basme animate spunea: ”Daca poti visa un lucru, atunci cu siguranta il poti face”. Imaginati-va doar cat de mult a trebuit sa viseze acest om pentru a ajunge de la imaginile alb-negru, fara sunet, la desenele animate cu Mickey Mouse. Un basm construit cu elemente reale, impletite cu speranta.
Va provoc sa raspundeti la aceasta intrebare: Va puteti imagina viata voastra traita ca un basm? Cum ar arata?
De fapt, pentru mine “viata ca un basm” este o formulare inexacta. Pentru mine, viata este un basm. Toate personajele sunt nevoite sa treaca prin multe probe, insa aceasta face povestea mai frumoasa. Nu faptul ca la sfarsit totul va fi bine ma motiveaza pe mine, ci frumusetea calatoriei. Calatoria vietii este frumoasa, iar eu sunt fericita pe acest drum. Pentru ca asa aleg.
In final o sa-l citez pe Ben Sweetland, care spunea: ”Fericirea este o calatorie, nu o destinatie”.

Sinziana Constantinescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *