Povestea unui tablou: “Pastele in Ucraina” de Nikolai Pimonenko

Povestea unui tablou: “Pastele in Ucraina” de Nikolai Pimonenko

Adesea m-am gandit sa plec, sa gasesc un loc in care traiul meu sa fie mai bun, sa las in urma toate nimicurile vietii dintr-un sat uitat de lume din Ucraina… De multe ori as fi vrut sa gasesc pe cineva care sa imi impartaseasca pasiunea pentru arta, care sa ma inspire, care sa imi deschida orizonturile, care sa poata purta o conversatie pertinenta cu mine, un om cult si la fel de inflacarat in materie de pictura precum eram si eu… Dar toate acestea nu puteau fi intalnite printre oamenii simpli din satul meu.
Intr-o primavara, eram aproape de a lua decizia cea mare: voi astepta sa treaca Pastele, iar apoi imi voi impacheta lucrurile pentru a pleca in alta tara, in alt oras, in alta lume care sa fie compatibila cu mine si cu aspiratiile mele. Da, dupa Paste viata mea avea sa se schimbe. Din pacate, insa, eram putin prea lipsit de spirit vizionar pentru a-mi da seama din timp CUM mi se va schimba.
Era seara de Inviere. Lumina soarelui care apunea mangaia imprejurimile. Clopotele rasunau lung, din departari si anuntau inceperea slujbei. Din odaia mea micuta auzeam taranii mergand pe drum, vorbind, pregatindu-se de sarbatoare, copiii cantand si alergand bucurosi de la un capat la altul al ulitelor. Mama mi-a strigat din odaia alaturata:
– Nikolai, pregateste-te, trebuie sa plecam de indata!
Ii ascult indemnul si imi trag pe umeri vesta de lana, cusuta chiar de ea, si care avea brodat numele familiei noastre, Pimonenko, pe umarul stang. Era o piesa de arta, mai degraba decat un articol de imbracaminte. In fine, mi-am pus si opincile in picioare, indesandu-mi nadragii curati pe langa glezne si, luand o lumanare inalta si subtire in mana, m-am declarat gata de plecare.
Mama, sora si tatal meu erau si ei gata. Au iesit cu totii in prag, gatiti frumos de sarbatoare si carand cu ei cozonaci, paini, lumanari ornate si vin, pentru a fi sfintite in biserica. Tatal meu avea si el o vesta asemanatoare cu a mea, la fel de frumoasa si de ingrijit brodata. Am pornit impreuna catre biserica, alaturandu-ne vecinilor nostri care mergeau intr-acolo. Clopotele se auzeau mai tare si tot mai tare se auzea si forfota satenilor. Iata ca ne-am apropiat de curtea bisericii. Urcand treptele de piatra de pe cararea ingusta care ducea la biserica, am ajuns si noi mai aproape de restul oamenilor.
Bisericuta nu era foarte mare, asa ca nu incapea toata lumea inauntru. Cei mai multi faceau cu schimbul. Slujba incepuse deja… cantece frumoase umpleau vazduhul.
M-am oprit putin in loc, impresionat de trairea pe care o resimteam. Vedeam oameni simpli insufletiti de credinta si evlavie, ascultam cantece bisericesti, simteam in nari mirosul ireal de lumanari arzande si de paini calde… emotii profunde pe care le traiesti in noptile marilor sarbatori. Atunci mi-am dat seama ca am cautat degeaba in tot timpul asta, ca in van au fost razvratirile si nemultumirile mele, ca ceea ce imi doream se afla chiar aici, sub ochii mei orbiti de infatuare.
Cu fecioarele frumoase stand pe langa carare si cantand, imbracate in straielele lor cele mai de pret si gatite cu flori in par, cu femeile asezate pe iarba, tinand in fata lor bucatele aduse pomana in noaptea de Inviere, cu toti batranii satului adunati pentru a celebra impreuna aceasta mare sarbatoare crestina, cu cei cativa copii care isi imparteau ouale rosii si faceau o galagie vesela, cu biserica noastra mica plina de lumanari si adusa la viata de cantece de Inviere… Cu toate aceste minuni in preajma mea, eu cautam bucuria in alta parte…Ah, Nikolai, unde ti-au fost mintile pana acum?
In acea noapte am inteles ce imi doream cu adevarat. Am ramas pana la sfarsitul vietii in satul natal, alaturi de familia mea si de ceilalti tarani, in acest loc pitoresc, pe pamant ucrainean. Aici mi-am gasit sursa de inspiratie de-a lungul intregii mele vieti de artist.
De Paste chiar se intampla miracole!

Livia El-Shaikh

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *