Povestea unui tablou: “Geograful” de Johannes Vermeer

Povestea unui tablou: “Geograful” de Johannes Vermeer

Ti-ai dorit vreodata ceva atat de mult incat erai gata sa faci orice sacrificiu pentru visul tau? Atat de mult incat tot efortul depus, toata munca plina de ravna deveneau un chin dulce, pentru ca tu vedeai in fata ochilor doar visul tau… aproape implinit? Barierele fizice erau de mult depasite: nu-ti mai era foame, nici sete si nici somn, nu e asa?
Ei bine, o asemenea pasiune care arde neincetat m-a framantat si pe mine mult, mult timp.
Inca de mic, imi placea sa descopar locuri noi. Ascunzisul din spatele gradinii… eu l-am gasit! Locul de joaca de dupa moara din sat – tot descoperirea mea. Apoi am mers si mai departe… campul intins, nearat si foarte fertil de peste cateva dealuri, acel camp pe care acum tot satul si-a cultivat cerealele – tot eu l-am gasit. Chiar si atunci cand mi se spunea ca nu pot merge mai departe de…, eu tot mergem, mereu dornic sa descopar locuri noi, pamanturi noi, taramuri fascinante.
De indata ce am crescut indeajuns de mult, am plecat pe mare. Capitanul vasului pe care ma imbarcasem era batran si foarte bun cunoscator al apelor. Mi-a ghicit curiozitatea si mi-a admirat pasiunea de la bun inceput, asa ca incet – incet a inceput sa-mi arate si mie tainele calatoriilor sale. Petreceam ore, zile si nopti in sir in cabina lui, studiindu-i notitele, hartile, insemnarile despre fiecare loc in care a calatorit.
Ceea ce mi-a atras atentia a fost o harta… era veche, putin cam mazgalita si, curios, neterminata… L-am intrebat de cateva ori care era povestea acelei harti, dar de fiecare data era evaziv, refuza sa-mi dea raspunsul concret… Ce am inteles eu –foarte vag, de altfel- este ca nu a reusit sa treaca o stramtoare (despre care se spun povesti teribile) si, deci, nu a reusit sa cartografieze ceea ce era in spatele acelei stramtori… Totusi, dupa licaririle din ochii lui, batranul stia ceva… ceva ce nu avea sa-mi spuna niciodata.
Intr-o noapte de vara, vasul nostru a luat foc. Au murit multi membri ai echipajului, printre care si capitanul. S-au pierdut toate acele insemnari, toate hartile atat de pretioase… Coincidenta era atat de mare incat cei care au scapat au lansat zvonul ca vasul ne-a fost sabotat, tocmai pentru ca domnul capitan si secretul lui sa dispara pentru totdeauna… Dar acest lucru nu s-a intamplat: eu am salvat harta misterioasa si am plecat cu ea inapoi acasa, unde aveam sa o studiez cu migala si atentie.
Tot calculand si verificand si emitand si elaborand tot felul de ipoteze, ajunsesem foarte aproape de a afla adevarul, de a deslusi misterul pe care batranul capitan nu a vrut sa mi-l dezvaluie. Da, iata cum pasiunea mea, aceea despre care v-am vorbit la inceput, a inceput sa devina tot mai inflacarata, in asa fel incat visam un singur lucru: sa trec stramtoarea legendara si sa descopar taramul de dincolo de ea.
Zi si noapte studiam harta aceea in camera mea de lucru. Tatal meu facea si el eforturi pentru mine: muncea mai mult, ba chiar mutase pravalia familiei noastre de la parterul casei pe o strada vecina, ca eu sa nu mai fiu deranjat de zgomote.
Singurul care ma perturba insa cu nonsalanta era… fratele meu mai mic, Johannes. Mereu statea la usa odaii in care studiam si facea tot soiul de schite. Dupa ceva vreme, a prins in sfarsit curajul de a ma intreba daca ii dau voie sa intre in camera. Am ezitat la inceput pentru ca stiam ca avea sa ma deranjeze, dar apoi am vazut schitele din mainile lui: fratele meu desena, desena al naibii de frumos. Iar eu eram subiectul desenelor lui. Intelegand ca si el este un mare pasionat, ca si mine, i-am acceptat cu drag prezenta in camera mea de lucru.
Dupa cateva saptamani de schite, s-a retras in camera lui. Trei zile mai tarziu, si-a adus si el cateva ustensile in camera de lucru, si de atunci aproape nu a mai plecat e acolo. Picta cu inflacarare, eu studiam cu aceeasi inflacarare… frumoase momente!
Intr-o zi, cand mi se parea ca ajung la capatul puterilor fara a fi deslusit misterul, am oftat indelung si m-am trantit deprimat pe scaunul de langa birou, cu privirile pierdute in gol. De parca mi-ar fi citit gandurile, fratele meu mai mic m-a privit ocrotitor si mi-a spus:
– Nu iti face griji si nu te lasa! Eu stiu sigur ca tu vei reusi! Stiu sigur ca fratele meu mai mare isi va implini visul, asa cum si eu il voi implini pe al meu! Si ca sa iti arat cata incredere am in tine, iti promit ca nu voi arata nimanui pictura mea pana cand tu nu vei deslusi marele mister. Cand unul din noi va reusi, reuseste si celalalt!
Ce comoara era fratele meu!
Alta data, cand l-am intrebat cum isi va denumi pictura, el mi-a raspuns plin de intelepciune:
– O pictura asa frumoasa si expresiva nu mai are nevoie de un nume special… O sa o numesc “Geograful”. Tu cum iti vei numi descoperirea?
Am ras atunci din tot sufletul, mandru de fratele meu, iar apoi m-am reintors la studiu…
Vremea a trecut pe nesimtite, anii fugeau pe langa mine. Intre timp, fratele meu a ajuns cel mai mare pictor din tinut. Toata lumea vorbea si dorea sa vada misterioasa lui pictura, dar el nu a aratat-o nimanui, exact asa cum mi-a promis…
Astazi, pictura lui este admirata de sute, de mii, de milioane de oameni… Da, in final a aratat-o lumii. Pentru ca si visul meu se implinise. Dar asta, dragii mei, este o alta poveste… Acum va invit si pe voi sa admirati munca fratelui meu!

Livia El-Shaikh

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *