O scrisoare care poate nu s-a pierdut…

O scrisoare care poate nu s-a pierdut…

In timp ce afara felinarele palide se aprind in crepusculul serii, eu parcurg inflacarata ultimele pagini din „Mandrie si prejudecata”, clasicul roman semnat de Jane Austen. Privirea mea alearga peste fiecare cuvant, iar dorinta puternica de a afla finalul tuturor evenimentelor imi arde gandurile si simturile.

Inchid, in sfarsit, romanul, cu teribila parere de rau pe care o resimti atunci cand se incheie o carte care ti-a trezit o pasiune puternica, o carte care, intr-un fel sau altul, te-a cucerit prin fiecare capitol, pagina, cuvant, expresie…

Inchid cartea cu o mana si cu cealalta deschid laptop-ul… doar trebuia sa gasesc ceva sa-mi ocupe timpul, atata vreme cat nu ma puteam apuca din nou de citit. Aveam nevoie de timp pentru ca impresiile adunate din romanul pe care tocmai l-am terminat sa se sedimenteze. 

Cu laptop-ul in fata, accesez, robotic, conturile mele de facebook, mail, ask, wattpad etc. Nici macar indignata nu mai sunt de aceleasi vesnice postari: poze fara personalitate (in care nimeni nu are vreo expresie, dar descrierea e totusi menita sa ma convinga ca persoanele respective are feeling awesome, excited, tired, loved, worried, super etc.), de aceleasi filmulete „must watch” care nu transmit nimic… Nu, revoltarea mea s-a stins demult. Acum sunt doar plictisita.

Deschid fereastra de mesaje, sperand ca ceva cu adevarat interesant imi va atrage atentia. Dar, cum simturile si gandurile mele inca apartin universului romanului lui Austen, si cum asteptarile mele se raporteaza la atmosfera descrisa acolo, sunt, evident, dezamagita de mesajele pe care le citesc: comentarii sau conversatii puerile, cateva intrebari despre scoala… nimic. Asa cum ma asteptam.

Blazata, ma intind putin si imi arunc ochii peste romanul inchis de langa mine, gandindu-ma la tot ce descoperisem sub copertile lui groase… Si atunci un click a declansat in mintea mea valul de idei din cauza caruia scriu aici si acum. 

Iata la ce ma gandesc: pentru noi, ceea ce transforma comunicarea intr-una rece, fara miez, fara culoare si pasiune, este lipsa amprentei omului. Daca Jane si Elisabeth Bennet, Sir Darcy si Sir Bingley (toate personaje ale romanului lui Austen) puteau comunica prin clasicele scrisori care ii reprezentau cu adevarat, noi de ce nu am putea? De ce preferam caracterele fara viata in locul savoarei de a ne pune ideile si sentimentele pe hartie? Doar de dragul principiilor pragmatice? Nu mai exista oare dorinta aprinsa de a imbraca o foaie alba care, in nuditatea ei, implora de la tine cuvinte, propozitii, idei? S-a pierdut placerea de a vedea cum, incet-incet, gandurile noastre impregneaza albul curat al hartie ca niste valuri care uda nisipul? 

Poate nu toti regasim o pasiune in a scrie, dar totusi, cum sa nu iti faca placere sa trimiti si sa primesti scrisori, carti postale, vederi, felicitari incarcate de ganduri frumoase? Cine poate nega bucuria de a fi destinatarul unei scrisori mult asteptate? Cine nu e flatat atunci cand pe un plic lucios, sub timbrul frumos pictat, isi vede scris numele complet? 

Si cata emotie atunci cand deschizi plicul cu multa grija pentru ca, inauntru, sa gasesti hartii doldora de litere inclinate sau rotunjite sau inghesuite sau ornate cu bucle lungi! Iar apoi mai este si nerabdarea cu care parcurgi fiecare rand, fiecare pagina, savurand din plin tot ceea ce citesti… Cuvintele acelea ascund o senzatie, un gand, o dorinta, un om care se lasa descoperit fie si prin simplu fapt ca a atins aceeasi hartie.

Cata intensitate a trairilor, cata bucurie, cata frumusete… toate sunt neglijate, uitate, eclipsate de anostele „comunicari rapide”. Dar cui ii pasa de viteza cand e vorba de suflet? 

Asadar, acum inchide calculatorul, ia-ti o foaie de hartie si un pix si incepe-ti scrisoarea! Nu conteaza cui o vei trimite, care va fi continutul ei sau cat de lunga va fi.Trebuie doar sa iti aduci aminte ca ea va fi o parte din tine, ca prin intermediul ei esti liber sa fii sincer cu tine, dupa mult timp in care te-ai ascuns. Iar atunci cuvintele si gandurile vor curge lin, firesc, vor navali spre a fi asternute pe hartie. Cand termini, inchide ochii si savureaza senzatia!

 Livia El-Shaikh

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *