Nichita Stanescu: Ploaie in luna lui Marte

Nichita Stanescu: Ploaie in luna lui Marte

 

Nichita Stanescu e doar… dragoste. Dragoste nebuna. Dragoste nebuna de viata. Dragoste nebuna de dragoste.

 

Ploaie in luna lui Marte

Ploua infernal,
si noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau in luna lui Marte.

Peretii odaii erau
nelinistiti, sub desene in creta.
Sufletele noastre dansau
nevazute-ntr-o lume concreta.

O sa te ploua pe aripi, spuneai,
ploua cu globuri pe glob si prin vreme.
Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,
mie-mi ploua zborul, cu pene.

Si ma-naltam. Si nu mai stiam unde-mi
lasasem in lume odaia.
Tu ma strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,
cine-s mai frumosi: oamenii?… ploaia?…

Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,
si noi ne iubeam prin mansarde.
N-as mai fi vrut sa se sfarseasca
niciodata-acea luna-a lui Marte.

 

Poate vreti sa ascultati piesa compusa de Nicu Alifantis pe versurile astea.

Nichita Stanescu (31 martie 1933 – 13 decembrie 1983)

Este unul dintre cei mai mari scriitori pe care i-a avut literatura romana. Laureat al premiului Herder in 1975 si premiat de mai multe ori de Uniunea Scriitorilor din Romania (1964, 1969, 1972 si 1975), este nominalizat in 1979 la Premiul Nobel pentru Literatura, de catre Academia Suedeza. In 1978 primeste si Premiul “Mihai Eminescu” al Academiei Romane.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *