Meditatorul (partea a treia)

Meditatorul (partea a treia)

(Partea I si Partea a doua)

(…) In urmatoarele saptamani a continuat sa pretinda ca nu s-a intamplat nimic. Iar eu nu indrazneam sa-l intreb nimic pentru ca stiam ca o sa ma trateze cu indiferenta. Purtam conversatii banale, aproape inutile. Abordam subiecte care nu ne interesau cu adevarat, vorbeam mecanic fara sa gandim nimic din ceea ce spuneam.
Aveam impresia ca ceea ce se intamplase era doar o scapare de moment si ca totul trebuia sa treaca. Imi repetam asta in fiecare zi, in fiecare minut. Imi repetam faptul ca nu tine la mine, ca tot timpul va ramane meditatorul meu cu doi ani mai mare si ca nu aveam nici un motiv sa imi placa de el. Dar de fiecare data cand ma uitam in ochii lui ma pierdeam. Uram faptul ca imi evita privirea si era tot timpul indiferent. Uram faptul ca ma respingea cu atata simplitate.
Ziua urmatoare trebuia sa mergem la el pentru ca tatal meu avea de facut niste reparatii si era un zgomot infernal la mine in casa. Mi se parea aiurea sa intru in casa lui, in camera lui, aveam impresia ca ii invadez intimitatea pentru ca asa ma simtisem si eu atunci cand el trebuia sa vina la mine pentru prima meditatie. A insistat sa ma ia de acasa si am pornit spre casa lui.
– Probabil nu te simti prea bine, ii spun uitandu-ma la el.
– De ce sa nu ma simt bine? ma intreaba mirat.
– Pai… intimitatea ta va fi distrusa. Eu nu m-as fi simtit prea bine stiind ca o persoana straina imi intra in camera. ii raspund sperand ca va intelege aluzia.
– Tu nu esti o persoana straina. Am vorbit de atatea ori. Nu, nu am nimic cu faptul ca o sa vii la mine ca facem meditatii.
Nu am mai vorbit deloc pana am ajuns la el. Ne-a intampinat mama lui, o femeie inalta, blonda si cu parul tuns bob. Era zambitoare si emana fericire in jurul ei. Lucian m-a condus pana in camera lui si a inceput, imeditat, sa imi explice o problema la matematica. In timp ce vorbea, il intrerup si il intreb:
– Cum poti sa fii atat de bun la matematica si sa fii corijent la fizica? Materiile nu se aseamana?
– Gandeste-te asa… iti place romana, ca materie?
– Da, e preferata mea.
– Si latina?
– Umm… e ok.
– Dar franceza iti place?
– Nu prea, nu stiu de ce dar nu ma atrage deloc.
– Vezi? Latina sta la baza formarii si a limbii franceze si a limbii romane. Iar tie iti plac romana si latina, dar franceza nu. Faptul ca materiile se aseamana nu are nici o legatura cu inclinatia cuiva catre ele.
– Deci o sa ramai corijent doar pentru ca nu iti place fizica? Si bacul?
– Daca trec la fizica, iau bacul sigur pentru ca nu il dau la fizica, iar la restul materiilor ma descurc. Dar… de ce iti pasa?
– Nu stiu. Nu am nici un motiv, doar ca eram foarte curioasa.
– Am inteles. Nu iti pasa.
– Nu am zis asta, nu mai trage concluzii pripite. Continuam cu matematica?
Pentru prima oara dupa mult timp eram fericita pentru ca reusisem sa purtam o conversatie mai putin banala ca de obicei. Pentru prima oara dupa mult timp ma puteam concentra si puteam fi atenta la tot ce spunea el pentru ca stiam ca acel om inteligent pe care-l banuiam, era acolo. Atunci mi-am dat seama ca eram in camera lui, locul in care imi era atat de frica sa intru. Am observat ca patul era facut in graba, iar un hanorac larg statea sa cada de pe el. Pe birou era o carte deschisa pe are am recunoscut-o usor; era cartea pe care o citeam eu cand a venit el la mine, iar deasupra am vazut o pereche de casti albe. Am intins mana involuntar si am luat cartea, lasand castile sa cada pe jos.
– Hmm… Au trecut trei luni de cand am terminat de citit cartea asta.
– Si eu am terminat-o demult. Acum o recitesc… pentru a patra oara.
Ma uit la semnul de carte pe care il avea si vad ca scrie ceva mic pe el. Incerc sa citesc, dar mi-l ia repede din mana.
– Ai mai scris vreo poezie, ceva?
– Nu, nu am mai scris nimic.
– De ce? Ce s-a intamplat?
– Nu stiu, incep sa scriu si la un moment dat ma blochez. E ca si cum mintea ar merge in gol, de parca ma opreste un zid si nu pot sa vad nimic din cauza lui.
– Si nu ti-e dor sa scrii ca inainte?
– Nu e neaparat dor, e ca si cum cineva ti-ar zice sa nu respiri si tu nu ai avea de ales decat sa incerezi sa respiri. Simt ca ma sufoc doar pentru a nu am cum sa-mi eliberez ideile. Scrisul era singurul mod de a ma exprima, de a ma revolta.
– Si care e motivul pentru care nu poti sa scrii?
Cu toate ca ma gandisem mult la motivul care ma impiedica sa scriu si nu-l gasisem, raspunsul a venit aproape involuntar.
-Tu, ii zic cu o voce stinsa, tu mi-ai furat inspiratia.
In urmatoarea secunda, albindu-se la fata, il vad cum se ridica si pleaca din camera.

Va urma…

Ana-Maria Ivanov

One comment on “Meditatorul (partea a treia)

  1. Otto says:

    Povestea e interesanta, scrisa foarte bine si ai talent . Poate e doar parerea mea, dar toate astea, toate actiunile se intampla prea repede. Nu cred ca ar trebui sa fie atat de multe incidente intre ce-i doi.Dar din nou e doar parerea mea. Continua povestea, e captivanta. 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *