Meditatorul (partea I)

Meditatorul (partea I)

Anul acesta o sa raman corijenta la mate. Mama imi tot vorbeste de un meditator foarte bun, de la noi din oras, dar eu urasc sa iau meditatii. Imi spune ca este un baiat cu doi ani mai mare ca mine, care este olimpic la matematica si care da meditatii pentru un pret foarte bun. Tot timpul mi-am imaginat meditatorii ca fiind niste copii mai mari cu nasul pe sus, care cred ca le stiu pe toate si te privesc tot timpul ca fiindu-le inferior. Genul acela de persoana care se imbraca “la costum” indiferent de ocazie, care sta tot timpul incordat si nu stie sa se relaxeze. Nu suport aceste persoane pentru ca eu sunt genul de fata relaxata, care nu se panicheaza din orice. Mie imi place sa stau in pat si sa citesc cu castile in urechi si cu muzica data la maxim. Presupun ca acesta este si motivul pentru care raman corijenta la mate. In plus, nu suport sa mi se dea niste informatii, definitii, coduri si formule pe care sa trebuiasca sa le invat pe de rost. Din cauza asta am dat admitere si am intrat anul trecut la un liceu de filologie. Cu toate acestea, profesoara de matematica ne umple capul cu materia ei si ne ameninta in permanenta ca ne lasa corijenti. Scuza ei pentru nenumaratele informatii inutile? A vazut multi copii care, dupa ce au urmat un liceu cu profil uman, au ales o facultate cu profil real.
La staruintele mamei, am acceptat sa fiu meditata o data pe saptamana de catre acel “geniu” in ale matematicii, spre amuzamentul teribil al fratelui meu mai mic.
Si iata ca a sosit si ziua mult asteptata de mama. Eu ma ascunsesem, ca de obicei, in camera mea si citeam “Orbitor. Aripa dreapta”, ascultand muzica. Ajunsesem la punctul culminant al cartii cand aud soneria ingrozitoare ce anunta venirea omului pe care.l detestam fara sa-l fi cunoscut vreodata. M-am dus sa deschid si in fata ochilor mi-a aparut un baiat mult mai inalt decat mine, saten si bine facut. Avea o privire sfidatoare sub sprancenele lui stufoase. Era imbracat intr-un maieu negru ce lasa sa se vada mai mult decat trebuia si niste pantaloni scurti.
– Hei, imi spune, eu sunt Lucian. Sunt meditatorul tau la matematica.
– Mda, spun cu dispret, mi-am dat seama. Urmeaza-ma. Din cate stiu esti in clasa a XII-a. Nu esti prea ocupat cu bacul ca sa mai dai si meditatii?
– Ei bine… sunt aici, deci trebuie sa ma suporti. Acum hai sa invatam! Da-ti castile jos…
– Eu invat cu muzica.
– Da, si a mers foarte bine din moment ce ai nevoie de mine. De acum inveti cum iti zic eu.
Pana sa mai zic ceva, imi ia telefonul din mana si incepe sa umble la el. Revoltata, ma apropii de el si incerc sa il recuperez. In secunda doi ma trezesc imobilizata cu mainile la spate. Orice incercare de a ma elibera din stransoarea lui era in zadar. Ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, dupa cateva secunde imi da drumul brusc si imi inapoiaza telefonul. Incerc sa il deschid dar vad ca este parolat.
– Zi-mi parola! ii cer enervata.
– Parola este rezultatul acestui exercitiu. Il rezolvi si vei putea folosi telefonul.
Incerc sa rezolv exercitiul, insa nu reusesc. In timpul acesta il vad cum imi ia caietul de romana si cartea pe care o citeam si incepe sa le rasfoiasca.
– E un paradox, imi zice. Sacrifici temele la romana pentru a citi, ceea ce e legat tot de literatura.
– Ba nu, nu e nici un paradox. Sacrific temele la romana pentru ca ni se impune sa citim ceea ce cere programa, fara sa conteze parerea noastra, a elevilor.
– Hmm… Nu crezi ca exista si un motiv pentru care ti se impune sa citesti acele carti?
– Stiu ce vrei sa spui, dar unii autori sunt renumiti pentru ce au scris cu mult timp in urma, iar eu as prefera sa studiem autori contemporani, care inca traiesc…
– Da, dar cunoscand opera unui scriitor poti sa-l descoperi pe el ca om fara sa-l fi vazut vreodata sau fara sa fi trait in aceeasi epoca. Si, in plus, poti sa studiezi si singura. Nu e neaparat nevoie sa ti se predea la scoala o anumita informatie ca sa o detii.
– Mda, esti si mai rau decat am crezut. Acum… ma ajuti si tu cu problema asta?
Spre mirarea mea am inteles tot ce mi-a spus si am asteptat relaxata miile de exercitii pe care urma sa mi le dea ca tema. La sfarsit, l-am condus pana la usa si i-am intins mana. In acel moment m-a luat de mana, m-a tras repede spre el si m-a pupat pe obraz. Pana sa zic eu ceva, s-a intors cu spatele si a plecat. Mi-am inabusit un tipat de furie. Am trantit usa si m-am dus in camera mea. E adevarat, nu era cum ma asteptam, era mult mai rau. Era arogant si sfidator. Uram deja faptul ca urma sa il vad in fiecare zi la scoala si ca va trebui sa ii vorbesc in fiecare marti dupa ore.
A doua zi am mers la scoala ca intr-o zi obisnuita, sperand ca nu o sa-l vad. Incercam sa merg cat mai repede, ca sa nu intarzii si m-am lovit puternic de cineva. Toate caietele mi-au cazut pe jos.
– Nu poti sa fii si tu un pic mai atenta?
Vocea mult prea cunoscuta ma face sa ridic capul aproape involuntar…

Va urma…

Ana Maria Ivanov

4 comments on «Meditatorul (partea I)»

  1. AnndraTyya23 says:

    Interesant…
    Dar asta e o intamplare reala ?

  2. Ana-Maria says:

    Orice poveste are un pic de adevar. Partea a 2.a o sa apara in curand daca esti curioasa de continuare.

  3. Adda says:

    Cand o sa apara partea a 2-a?
    E supeeer <3

    1. Pushtimea says:

      In curand… 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *