Magia bunei cuviinte… dezvaluita de Mihnea Columbeanu (I)

Magia bunei cuviinte… dezvaluita de Mihnea Columbeanu (I)

Bunele maniere… buna cuviinta… De cate ori nu ti s-a atras atentia: “Poarta-te frumos!, Saluta pe toata lumea!, Stai frumos la masa!…”. Toate aceste “reguli” sunt de fapt semne de buna-crestere, de respect fata de tine si fata de ceilalti. Dar poate ca, uneori, modul in care ai fost atentionat ti s-a parut cam sever, cam rigid.

Iata insa ca Mihnea Columbeanu*, un bun prieten al ziarului nostru si autorul cartii Magia bunei cuviinte, a gasit cea mai frumoasa cale de a va povesti – chiar asa, de a povesti – cat de mult conteaza sa traiesti frumos, sa lasi in urma ta, in sufletul oamenilor pe care-i intalnesti in fiecare zi, sau pentru prima oara, imaginea unui copil civilizat, atent la detalii si care se poarta decent fata de toata lumea.

Cartea lui Mihnea Columbeanu este un ” 3 in 1″ – are magia basmului, te deprinde aproape pe nesimitie cu arta de a sti sa te porti si, in acelasi timp, iti adauga multe cunostinte noi in ruscasul tau de cultura generala. Super, nu? 

De aceea, iti daruim un fragment din Magia bunei cuviinte vol. I – un ghid de bune maniere si  un indumator de cultura generala pentru pushtimea din clasele I-IV:

FETIŢA CU ŞERVEŢELE ŞI DOAMNA CU UMBRELĂ

Ningea peste oraş, peste străzile pline de oameni şi maşini, peste case şi blocuri, peste statuia domnitorului, care pe Ioana şi Mihai îi ducea cu gândul la Prinţul Fericit, cel din povestea lui Oscar Wilde, cu inima lui bună. Din fericire, nici un rândunel la fel de generos nu se afla prin preajmă, ca să-şi dea viaţa pentru cei nevoiaşi şi nefericiţi. Lumea se schimbase de-atunci, devenise mai bună şi mai umană…

…Oare? Iată, la gura de metrou, o fetiţă în haine ponosite, vânzând… chibrituri? Nu — acum, lumea foloseşte brichete… Vinde doar şerveţele — prind bine, când ne curge nasul, sau strănutăm… Şi sunt mai comode decât batistele. Dar, sărăcuţa, cum mai tremură…! Cum am putea s-o ajutăm?

Ioana şi Mihai se priviră. Amândoi se gândeau la acelaşi lucru. Bani în buzunare nu aveau, veneau de la şcoală şi, oricum, ştiau că pe cerşetori nu cu bani e bine să-i ajuţi, nu ştii niciodată cine se ascunde în spatele lor, punându-i să înmoaie inimile bune, pentru ca pe urmă să le ia toţi bănuţii şi a doua zi să-i trimită iar pe străzi. Măcar pe copiii care cerşesc mai poţi, încă, să-i înveţi, ajutându-i să se îndrepte, să se poarte mai frumos, mai civilizat, să se ducă la şcoală… Ştiau toate acestea de la părinţii lor, care le explicaseră atâtea lucruri folositoare. Dar cum să facă ei aşa ceva, şi când…? Of, of, grea întrebare…

Mihai, însă, îşi aminti că mai avea un sandviş în geanta de şcoală, nu-i fusese prea foame — iar Ioana tocmai îşi scotea croissantul (sau cornul, cum i se spune în româneşte!).

— Iartă-mă, prietenă dragă, îi spuse ea fetiţei cu şerveţele, bani nu am, dar poate ţi-e foame…

— Uite, îţi ofer şi eu ceva, i se alătură Mihai, cu sandvişul împachetat în mână.

Chipul fetiţei se lumină, cu ochii la bunătăţile din faţa ei.

— Mersi… murmură ea cu sfială.

— Se zice “Mulţumesc”, o corectă zâmbind Mihai. Aşa e frumos.

— Las-o, Mihai, îl dojeni cu blândeţe sora sa. Să nu se ruşineze…

— N-are nimica… îi asigură fetiţa, în timp ce lua sandvişul, pentru a trage o muşcătură zdravănă. Ioana se abţinu să-i spună că nu aşa se mănâncă — şi, mai ales, nu pe stradă. Primise o bună creştere, desigur, dar inima-i era şi mai bună, şi vedea cu câtă poftă înfuleca sărmana copilă flămândă.

Chiar atunci, însă, atenţia le fu pe neaşteptate distrasă de altceva…

O doamnă cu înfăţişare de bunică, având părul alb, un palton lung şi larg şi o pălărie cu boruri late, care cobora scara de la metrou cu o sacoşă în mână, chinuindu-se să-şi închidă umbrela, fu împinsă de doi băieţi ce urcau în fugă, zbenguindu-se cu nepăsare. Punga de cumpărături a bătrânei se rostogoli în jos spre staţie, lăsând să se împrăştie fel de fel de cumpărături.

Ioana şi Mihai nu stătură pe gânduri. Pe fetiţă oricum nu aveau cum s-o mai ajute, aşa că Ioana se grăbi să strângă pachetele şi celelalte lucruri din sacoşa bietei bătrâne, în timp ce Mihai o lua cu grijă de braţ, ca să nu cadă.

— Vă mulţumesc, vă mulţumesc, dragi copii, spuse bucuroasă doamna, aranjându-şi ţinuta şi dând să-şi ia înapoi, de la Ioana, punga cu târguieli.

— Cu plăcere, doamnă, răspunse Mihai.

— Şi lăsaţi, nu vă deranjaţi, interveni şi sora lui, pot să vă duc eu sacoşa până jos, pe peron, dacă-mi permiteţi.

— Ei, dar ce copii bine-crescuţi avem noi aici, surâse bătrâna doamnă, pe când o luau din loc. M-am gândit eu, când am văzut cum o omeneaţi pe copila aceea, sărăcuţa…

— Ne amintea de fetiţa cu chibriturile, explică Mihai.

— De Hans Christian Andresen, preciză şi Ioana.

— Aşa…? Vă plac poveştile, va să zică?

— Ne plac cel mai mult! o asigură băiatul. Dar mie-mi plac şi romanele! Am citit pe nerăsuflate “Aventurile lui Tom Sawyer”, de Mark Twain, şi “Singur pe lume”, de Hector Malot, şi…

— Mihăiţă, ştii că nu-i frumos să te lauzi! îl mustră zâmbind sora lui mai mare.

— Lasă, draga mea, că nu se laudă, îmi face o bucurie, o linişti doamna. Şi tu? Ţie ce cărţi ţi-au plăcut cel mai mult?

— Păi… O, vă rog să mă scuzaţi, se întrerupse Ioana, roşind. Fără “păi”. Da, mi-au plăcut “Amintiri din copilărie”, de Ion Creangă… “Cuore”, de Edmondo de Amicis… “Heidi, fetiţa munţilor”, de… de… Iertaţi-mă, nu mai ţin minte…

— Foarte frumos! aprecie bătrâna. Numai eroi de legendă — cred că aţi învăţat multe de la ei, nu-i aşa?

— Daaa… de la unii, adică. Pentru că de la Gavroche, de exemplu, n-am fi putut învăţa decât boroboaţe, deşi avea un suflet mare… ca să nu mai zic de Domnul Goe, sau de Ionel, din “Vizita”, de Ion Luca Caragiale.

— Cred că aceştia ar avea ei de învăţat de la voi, ce ziceţi?

— Ştiţi, se amestecă iar Mihai, mie-mi plac aşa de mult, că uneori noaptea visez cu personajele din cărţile mele preferate, că ne-am întâlnit, şi pe urmă, dimineaţa când mă trezesc, îmi pare aşa de rău că a fost doar un vis… încheie el, întristat.

Între timp, trecuseră de aparate, iar acum aşteptau metroul pe peron. Când uşile se deschiseră, avură răbdare să iasă călătorii ce coborau, apoi îi făcură loc doamnei să intre şi o urmară. Trenul era destul de plin, nu exista nici un scaun liber, aşa că Ioana rămase cu sacoşa în mână, iar Mihai cu umbrela, în timp ce se retrăgeau toţi trei în capătul vagonului.

Bătrâna doamnă părea foarte încântată de cunoştinţă, şi-i tot întreba despre cărţile citite, despre ceea ce învăţaseră din ele, precum şi de la părinţii lor. Fură însă nevoiţi să se întrerupă, când trenul trecu printr-o porţiune a tunelului unde vuietul roţilor pe şine răsuna asurzitor — şi, ca un făcut, tocmai atunci se stinseră şi luminile, pentru câteva clipe.

Iar când se aprinseră din nou, Ioana şi Mihai avură parte de cea mai mare surpriză din viaţa lor.

Bătrâna doamnă… ia-o de unde nu-i! Mai rămăseseră doar sacoşa şi umbrela, pe care le ţineau ei.

Iar metroul tocmai intra în staţia din faţa blocului lor.

* * *

— Trebuia să lăsăm astea jos, la doamna cu cardurile de metrou! spuse Mihai, de cum intrară în casă. Cum de nu ne-a trecut prin minte?

Într-adevăr, fuseseră atât de miraţi şi neliniştiţi… Se uitaseră după bătrână, prin vagon, atât cât avuseseră timp înainte de a coborî, dar aceasta parcă intrase în pământ… Poate coborâse pe altă uşă…? Urcaseră în fugă, şi tot zadarnic… până şi-au dat seama că, cel puţin pentru moment, n-o mai puteau găsi.

— Mergem cu ele la poliţie, declară Ioana.

— Mai întâi, să ne uităm înăuntru, poate scrie undeva adresa… propuse Mihai, începând să scotocească prin sacoşă.

— Mihai, îl opri sora lui, ştii bine că nu se cuvine să umbli prin…

Se întrerupse, însă, căci Mihai tocmai scosese un plic cu cuvintele: “Pentru Ioana şi Mihai”, din care dădu la iveală o coală de hârtie pe care scria ceva — în chip ciudat, nu cu pixul sau creionul ci… părea să fie cerneală aşternută cu pana, cum citiseră că obişnuiau oamenii pe vremuri:

Dragii mei Ioana şi Mihai,

Puteţi păstra bunătăţile de aici — sunt ale voastre. Şi umbrela — dar… aveţi grijă! Cu ea, vă puteţi îndeplini multe dorinţe, dacă ştiţi cum. Vă las plăcerea de a descoperi singuri cum se foloseşte.

Cu drag…

Din păcate, semnătura nu putea fi descifrată, oricât se străduiră.

Numai pe partea din spate a plicului scria, cu litere aurii: Bine ati venit in lumea basmelor! BINE AŢI VENIT! (…)

(va urma)

* Mihnea-Gheorghe Columbeanu, s-a născut pe data de 4 ianuarie 1960 în Bucuresti. Este regizor, scenarist, critic de film, traducător si autor. A patruns in lumea literaturii SF in 1986, prin cenaclurile SOLARIS si PROSPECTART – celui de-al doilea fiindu-i membru si in prezent.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *