Povestea unui tablou: “La blouse roumaine” de Henri Matisse

Povestea unui tablou: “La blouse roumaine” de Henri Matisse

 

E tare greu sa-ti pregatesti zestrea, mai ales atunci cand toate surorile tale mai mari au alte ocupatii mai importante decat a te ajuta pe tine. Paturi de lana, fete de masa, linguri pictate si increstate, perne, asternuturi, perdelute de panza, toate cer multa munca si mai multa dedicare, iar in pragul nuntii acestea sunt niste eforturi colosale. Singurul lucru pe care il fac cu placere este sa brodez… Camasi, ii, chiar si fete de pernite de in sau de matase. Si pielea ce inveleste cojocul se brodeaza fain, dar mai dificil. Preferatele mele sunt iile…

Felul in care acul aluneca prin panza moale si cum firul de ata se asterne pe nesimtite pe material, emotia pe care o ai atunci cand incepi un nou model, speranta rezultatului miraculos care te insufletesti sa mergi mereu mai departe si mai departe cu acul si bucuria care te cuprinde cand iti vezi munca dusa la bun sfarsit…toate acestea fac din brodatul iilor cea mai mare pasiune a mea! Dar, mai presus de toate, am sa pun mandria pe care o resimt atunci cand brodez, mandria de a fi romanca pana in maduva oaselor, de a-mi duce mai departe traditia, de a fauri cu mana mea folclor si datina, de a avea onoarea sa imbogatesc istoria cu umila mea munca.

Multi oameni cred ca sunt doar cam lenesa, ca prefer sa stau toata ziua si sa impung o panza in loc sa lucrez in gospodarie sau sa merg la camp. Dar la mine a depasit de mult stadiul de capriciu, acum este cu adevarat o pasiune.
Intotdeauna aleg cu grija materialul, apoi verific care dintre ghemele pe care le am are firul cel mai bun: textura, culoarea si rezistenta sunt cateva dintre criteriile pe care le verific mereu. Apoi ma gandesc ceva vreme care va fi modelul, daca va fi simplu sau cu mai multe decoratii. Pentru a gasi un model cu adevarat frumos, trebuie sa imi dezvolt tehnica foarte bine si, chiar mai presus de atat, imaginatia si creativitatea.

Si partea cea mai importanta e povestea. Odata cu modelul firului de ata, pe panza se asaza si o poveste. A mea, sau a mamei mele, a surorilor mele, a vecinilor, a dealurilor care imi inconjoara satul, a caselor construite aici cu decenii in urma, a batranelor care au tors lana la sezatoare, a ciobanului stingher care a avut grija de lana oilor, a iernilor geroase pe care ghemul de ata le-a indurat in cine stie ce cufar, a copilelor vesele care au spalat panza de in intr-un parau rece… Pe ultima ie am brodat povestea domnului H. Asa mi-a spus ca il cheama: Monsieur H.

Intr-o dimineata a lui iunie, brodam pe bancuta de lemn din fata portii mele, fredonand cu glas incet, cand la capatul ulitei a aparut silueta stranie a unui calator. Am analizat pe fuga aparitia curioasa, aruncand cateva priviri subtile, apoi mi-am vazut de lucru. Pe masura ce se apropia, se auzea un fluierat jucaus: calatorul fredona si el un cantec, necunoscut mie. Cand a ajuns in dreptul meu s-a oprit, si-a scos macul infipt chic in palarie, mi l-a oferit si mi-a spus cu un glas binevoitor :
– Bonjour!
– Buna ziua, domnule! i-am raspuns eu.
– Ah, belle jeune, vous ne savez pas francais?
Am ramas muta cateva clipe, nestiind cum sa reactionez. Cine era omul acesta? De ce imi vorbea in franceza? Cunostintele mele lingvistice erau teribil de limitate. Ma intrebase daca stiu franceza si eu… Dupa un rastimp in care el astepta un raspuns, amuzat de nelamurirea mea, i-am zis timida:
– Non, nu prea…
– Pas des problemes! Est-ce que je peut boire un petit verre d’eau, s’il vous plaît?
Boire… Boire… Adica “a bea”… Era beat? Nu cred… Ah, d’eau… Voia apa, cred.
– Un moment, va rog! i-am spus bucuroasa ca am inteles cum il puteam ajuta. Am plecat inauntru si i-am adus o cana cu apa. Cand m-am intors, l-am gasit analizand broderia mea.
– Non, aveti grija, nu e terminata, monsieur…
– Monsieur H. C’est mon nom. Et ce que tu faites ici est très très belle. Tu veux m’éxpliquer qu’est- ce que c’est?
I-am oferit grabita cana cu apa pentru a-l opri din discursul sau de neinteles si pentru a castiga un ragaz in care sa imi dau seama ce anume vrea de la mine. M-am gandit ca se referea la broderia mea, ca ii place. Probabil voia sa stie ce era.
– Bluza, une blouse, monsieur H. O brodez eu. Pour mon marriage. Vreau sa cos un modèle sur la blouse. C’est un coûtume, o traditie, vedeti…
– Oui, oui, je comprends, la tradition, la tradition roumaine… Très très belle, beaucoup d’art dans le coûtume, tu est très talenté! a spus el analizandu-mi cuvintele si privind analitic broderia de pe ia mea.
Ii place! Cat ma bucur! Am stat cateva ceasuri de vorba. Am inceput sa ne intelegem usor. Am reusit sa deslusesc ca era un calator boem, pictor, venise din Franta, a calatorit prin Austria, Germania si tarile estice pentru a studia obiceiurile locurilor. Mergea pe jos prin sate, prin orase, peste campii si dealuri, pentru a gasi noi subiecte pentru picturile sale. A insistat ca atunci cand vorbim sa brodez, ii placea foarte mult cum faceam lucrul asta. Aproape de lasarea serii, a decis sa mearga mai departe. Ce om straniu! Un adevarat pasionat de arta! Mi-a placut la nebunie povestea lui, de aceea am decis sa o brodez pe ia mea. Iar mai tarziu am aflat ca si lui i-a placut povestea mea, pentru ca “brodat-o” pe o panza mare, cu pensula si culori. I-a dat numele “La blouse roumaine” si a semnat-o Henri Matisse. El trebuie sa fie misteriosul calator Monsieur H., nu?

Livia El-Shaikh

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *