Feriti cerul… ne povatuieste Marin Sorescu

Feriti cerul… ne povatuieste Marin Sorescu

Da’ departe ne-am mai plimbat, nu ştiu dacă-aţi observat. Am tocit ca pe preşuri cele patru puncte cardinale, luându-le pe picioare. V-am dus în lună şi mai încolo, din stea în stea, pe răspunderea mea. Dar, aici, la doi paşi, cresc ciuperci sau un oraş? Hai astăzi să-l privim, că şi noi tot în case locuim, dacă stai să te gândeşti. Mai ales noaptea şi-n timpul dintre poveşti.

Aşadar, locul a fost mai întâi desenat cu cretă şi var. Apoi s-au îngrămădit cărămida, cimentul, lemnele, fierul. Şi când casele au început să răsară, cineva a strigat: “Feriţi cerul!” E un zgomot surd ca de moară, plus încă o morişcă. Un Manole plin pe piept de frişca îşi tot aşază cărămizi sub picioare şi se-nalţă. Din când în când măsoară zidul c-o aţă. Şi, tot aşa, cât ţi-i ziua de mare. Pe la etajul şapte fumează şi el o ţigare şi pe unde-o ia fumul înseamnă locul c-un creion roşu şi face coşu’.

Ştiţi, chiar dacă blocurile au calorifere, pe fiecare acoperiş trebuie să fie un coş, ba chiar două, dacă se poate: pentru cuibul berzelor necivilizate (care şi acum încă se mai încălzesc cu fum). Până le e gata acoperişul, berzele clempăne din cioc: clac-clac! şi stau cu bagajele-ntr-un copac. O, dar eu am ajuns prea repede sus, până la berze mai sunt multe de spus. Încetul cu-ncetul un meşter aşază parchetul, în timp ce-n jurul lui o albină tot zboară, gândindu-se dacă nu-i cazul să-l dea cu ceară. Nenea, ăsta, care are o şapcă de hârtie, grozavă, de ce credeţi că se uită acum printr-o ţeavă? El e cu instalaţia de apă şi vrea să vadă, în depărtare, dacă celălalt capăt al ţevii e înfipt în mare. Fiindcă oricare robinet bun trebuie azi, pentru orice eventualitate, să aibă legătură c-un val sau un talaz. Dacă apa cumva se opreşte, înseamnă c-a intrat pe ţeava vreun peşte.

Ce mai e şi asta? Fereastră. Pe aici se vede limpede cum vine primăvara cu iarba sau toamna cu norii – depinde în care parte zboară cocorii. Că ei sunt cei care numără clipele şi-nvârt soarele cu aripele. Pereţii acum sunt goi, adică nemâzgăliţi de voi. Într-o bună dimineaţă aici se vor muta oameni cu tablouri în braţe, fiindcă odaia parcă n-are căldură, dacă pe pereţi nu-i ceva, vreo pictură. Eu, de exemplu, am una cu două bufniţe pe care le-am botezat Ciulniţe. Au ochii mari, toată ziua veghează de parcă fotografiază. Cât noi ne-am tot foit, casa asta aproape că s-a isprăvit. Unde-am stat adineauri e parterul, acum suntem la etajul şapte, deasupra căruia locuieşte cerul.

Unde fugim de-acasa, de Marin Sorescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *