Elevii din Constanta, abonati la premiile NASA

Elevii din Constanta, abonati la premiile NASA

Doua premii intai, trei premii doi, doua premii trei si doua mentiuni au castigat elevii constanteni care au participat la concursul NASA Ames Space Settlement Contest 2016. Ei invata la Colegiul National “Mircea cel Batran” si la Liceul Teoretic “Traian”. Sapte dintre cele noua echipe de elevi premiate de NASA au fost indrumate de profesorul Ion Bararu. O alta echipa, recompensata cu premiul trei, a foat coordonata – in premiera mondiala – de un elev din clasa a XII-a, Costin Dobrin.

Maria Dumbrava, in varsta de 15 ani, eleva la “Mircea cel Batran” in clasa a IX_a, a construit o statie spatiala denumita “Black Swan”, cu care a castigat locul I. Ea este insa “obisnuita” cu premiile, mandrindu-se cu alte doua premii I la concursurile NASA, luate in clasa VI-a si a VII-a.

O echipa de 8 elevi, de la acelasi liceu, au participat pentru a patra oara consecutiv la acest concurs, iar anul acesta au luat a pentru a treia oara premiul I. Ei au supus juriului un proiect numit “Enterprise”, bazat pe ideea construirii unei centuri de statii spatiale in jurul Soarelui.

Eu consider ca asa trebuie facuta scoala – materia de la clasa trebuie sa se regaseasca in rezultatele finale ale elevilor in diversele manifestari si competitii, la toate disciplinele. Sunt foarte bucuros pentru ca vad ca generatiile se schimbă si rezultatele raman”, a spus profesorul coordonator Ion Băraru.

Unul dintre elevii premiati cu aur pentru proiectul Enterprise”, Razvan Mihai Ursu, va participa si la Olimpiada de Stiinte a UE, impreuna cu alti cinci colegi, reprezentand Romania.

Felicitari si la cat mai multe premii!

(sursa si foto: telegrafonline.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *