Povestea unui tablou: “Cortegiul Reginei Elisabeta” de Carol Popp de Szathmari

Povestea unui tablou: “Cortegiul Reginei Elisabeta” de Carol Popp de Szathmari

La Casa Regala era mare forfota. Majordomii, menajerele, guvernantele, vizitii, soldatii Regimentului de garda, doamne si domnisoare de onoare, membrii ai familiei regale, toti, absolut toti se pregateau cu mare emotii pentru a intampina pe Marele Principe al Prusiei. Principele isi anuntase venirea cu cateva luni in urma si, cu toate ca lucrurile au fost aranjate cu multa atentie, emotia nu putea fi stapanita. Parca tot mai trebuia curatata o oglinda, parca scarile palatului nu erau impecabil de curate, parca unul dintre caii Regimentului de garda nu era perfect tesalat, parca epoletii unui ofiter erau putin asimetrici, parca mereu mai era ceva de indreptat.
Pana la urma, atmosfera a inceput sa se mai linisteasca, fiecare a devenit mai calm si toata lumea si-a luat locul bine stiut. S-a format convoiul care urma sa conduca trasura regala, in care insasi regina Elisabeta, imbracata conform protocolului si emotionata (fara sa o arate) ocupa locul de onoare. Caii albi gatiti de sarbatoare, soldatii cu cizme lustruite si foarte semeti, ofiterii cu tinuta fastuoasa, toti si-au luat locul conform binecunoscutei ordini militaresti. Se pregatea plecarea catre Piata Centrala, situata nu departe de Palatul Regal, unde urma sa fie intampinat oficial Principele.
Multimea de curiosi se adunase deja, dar totul fiind foarte bine organizat, oamenii isi pastrau locurile pe marginea drumului, discutand si asteptand evenimentul. Si iata ca in momentul in care convoiul regal urma sa se puna in miscare, o forfota neasteptata s-a produs, atragand atentia tuturor celor prezenti. Soldati , ofiteri, persoane de vaza sau simpli cetateni, veniti toti sa primeasca un mare principe, si-au intors privirea spre o strada laturalnica.
Toata lumea a amutit, insasi regina Elisabeta privea tacuta si uimita in aceeasi directie, intreaga multime parca impietrise. Parea ca toti au uitat ca trebuiau sa onoreze o fata regala a Europei. Timpul trecea, momentul intalnirii celei mari din Piata Centrala se apropia, dar totusi convoiul nu se punea in miscare. De pe strada laturalnica, imbracat in hainele lui taranesti, cu parul alb si cusma neagra, cu toiagul de lemn in mana, pasind cu pasi mici dar plin de semetie in opincile lui negre, se apropia agale un batran. Pe pieptul sumanului de lana straluceau doua stele aurii si doua cruci prinse cu panglica tricolora ,decoratiile lui. Veteranul de razboi Vasile Sorbu venise si el sa intampine oaspetele de vaza. Impresionati, soldatii Regimentului de garda, luand pozitie de drepti, i-au prezentat onorul, in timp ce batranul, modest, isi gasea un loc in multimea adunata. Regina l-a salutat cu lacrimi in ochi.
Intre timp, in Piata Centrala, Principele se intreba daca e cazul sa se simta ofensat sau sa se impace cu ideea ca la portile orientului punctualitatea si protocolul sunt relative.

Livia El-Shaikh

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *