De ce cartile tiparite nu vor disparea niciodata…

De ce cartile tiparite nu vor disparea niciodata…

Asistam la o lupta “la baioneta” intre pixeli si cerneala tipografica, nu de-acum ci mai demult, pesimistii prevazand disparitia cu timpul a cartilor printate si inlocuirea lor cu cele electronice, “descifrabile” pe tot felul de device-uri, care mai de care mai comod, mai sofisticat… Iar infruntarea aceasta, pixel versus print, este mai complicata decat cred chiar partenerii uneia sau alteia dintre tabere.
Cu toate acestea cartile cu pagini, asa cum le stim, nu si-au “trait inca traiul”, cel putin asa credem noi, poate si pentru faptul ca cititorii pasionati au ajuns sa-si cumpere ambele variante ale unui titlu, cea digitala si cea tiparita. Nu ne vom desparti prea curand, sper, de copertile frumos colorate si de tomurile “grele” din biblioteca. Lor nu li se termina niciodata bateria!

De ce iubim… cartile tiparite?

Exista si cateva motive pentru care pledam in sprijinul cartii tiparite. Citind o carte, pe o banca in parc, se poate naste o conversatie interesanta cu un alt iubitor de lectura, asadar cartea devine un pretext minunat pentru a intra in vorba cu cineva. Sa nu mai vorbim despre mirosul acela, specific, al hartiei unei carti vechi, pe care o iei din biblioteca si care intrece orice aroma ce vine din… bucatarie! Si cum e sa te “pierzi” intr-o librarie, sau intr-o biblioteca… in cautarea cartii dorite? O stare inegalabila, cred…
Un vechi proverb spune” Nu judeca o carte dupa coperta”. Totusi, aflandu-te in librarie, in fata standurilor pline de carti, iti poti alege titlul si privind… coperta, mai ales ca multe dintre carti au cateva cuvinte lamuritoare scrise pe coperta a patra, un scurt pasaj, poate si o scurta prezentare a autorului. Si, sa recunostem, cu totii facem asta. In plus, exista coperti atat de frumos realizate, care fac cat un tablou pe care l-ai privi intr-una…
Mi s-a intamplat si mie, si cu siguranta vi se intampla si voua: alegandu-va o carte mai veche din biblioteca, ati gasit cate ceva intre paginile ei – fie o notita, fie o floare presata, veche, fie o felicitare pe care ai pus-o acolo, mai demult… voi, sau altcineva care a citit cartea. Interesant, nu? O frantura de amintire din trecut…

Cartea – cel mai frumos dar!

Si mai e ceva, ce cadou mai frumos ii poti oferi cuiva decat o carte pe care tu o iubesti, si pe care vrei ca si acea persoana sa o citeasca? Frumos impachetata si cu o floare langa ea? Sau chiar un volumas scris de tine, nu? Frumos dar!
Desigur, veti spune ca si cartile digitale au avantajele lor – economia de spatiu dintr-o casa, posibilitatea de a le “lua” cu tine pretutindeni, intr-un e-reader, in tren, in avion, in autocar, in masina personala… Corect, nu voi nega aceste avantaje, dar permiteti-mi sa cred mai departe in acea atmosfera inconfundabila a serilor in care iti iei cu tine, in pat, cartea preferata, aprinzi veioza si intri intr-o alta lume…
Voi, ce parere aveti? Asteptam parerile voastre despre infruntarea carte digitala-carte tiparita. Pe care dintre ele o preferati?

foto: Shutterstock

Sorin Alexandru Sontea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *