Cruciadele din Tara Sfanta

Cruciadele din Tara Sfanta

In secolul al VII-lea, Palestina, numita de crestinii din Europa Tara Sfanta, pentru ca acolo traise si murise Isus, a fost cucerita de musulmani. Cu toate acestea, crestinilor li s-a dat voie sa mearga in pelerinaj la locurile sfinte.

La sfarsitul secolului al XI-lea, turcii selgiuizi au cucerit la randul lor Palestina si au interzis crestinilor trecerea prin acea zona. De aceea, Papa Urban al II-lea declanseaza ceea ce avea sa fie prima cruciada – un razboi sfant pentru recastigarea Tarii Sfinte. 

S-au format astfel grupuri de crestini, sub conducerea seniorilor locali, ce trebuiau sa ajunga la Constantinopol si sa se uneasca cu marea armata a Bizantului ca sa-i izgoneasca pe turcii selgiuizi din Asia Mica si sa cucereasca Ierusalimul. Aceasta prima incercare, numita Cruciada Taranilor, a esuat insa, fortele crestine, oarecum dezorganizate, fiind invinse de catre turci.

Mai tarziu insa, s-au format alte armate de cruciati, mult mai bine organizate, din Lorena, Franta de Nord si Germania, altele formate din normanzi si englezi, care au izbutit sa cucereasca Ierusalimul in 1099. Aceasta s-a numit Prima Cruciada si a intarit influenta Bisericii Catolice asupra vest-europenilor.

Dupa 50 de ani, cand Palestina nu a mai fi putut aparata de fortele crestine ramase acolo, s-a pornit cea de-A Doua Cruciada, care n-a reusit sa recastige, insa, teritoriile pierdute. 

A urmat ce-a de Treia Cruciada, dupa ce musulmanii lui Saladin au recucerit Ierusalimul in 1187, la fel de lipsita de succes.

Cea de-A Patra Cruciada, orientata de aceasta data impotriva crestinilor din Imperiul Bizantin, s-a sfarsit cu jefuirea Constantinopolului. 

Cu timpul, europenii au renuntat la acest fel de incursiuni si astfel, in anul 1291, musulmanii au distrus si ultimele avanposturi crestine din Tara Sfanta, iar acesta a fost semnul opririi definitive a cruciadelor.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *