Cele mai bune 10 jocuri video din ultimii 10 ani

Cele mai bune 10 jocuri video din ultimii 10 ani

Nu va fi o surpriza pentru nimeni daca voi spune ca deceniul 2010-2019 (de la care ne vom lua, induiosati, la revedere in cateva zile) a fost unul ce a cunoscut o dezvoltare tehnologica fara precedent si o perioada in care am ajuns sa fim obisnuiti cu o calitate a produselor software ce acum zece ani nici nu putea fi imaginata.

Cele mai bune 10 jocuri video din ultimii 10 ani

Asa cum reiese din titlu, am ales sa ma axez pe industria jocurilor video deoarece este interesant de vazut cum am ajuns atat de departe intr-un timp atat de scurt, progresand de la shootere pixelate la triple A games ce arata ca filmele produse la Hollywood si de la RPG-uri ce pot fi jucate de maxim cativa oameni in acelasi timp la fenomene internationale de care se bucura tot globul si a caror marketing ajunge sa includa artisti, vedete, personalitati etc.

Acestea fiind zise, recunosc ca mi-a fost destul de greu sa aleg numai zece jocuri despre care sa vorbesc, dat fiind ca in ultimul deceniu am avut parte de atatea si atatea masterpiece-uri dezvoltate pana la perfectiune de developeri pasionati, astfel incat am ales ca acest “Top Ten” sa nu fie, de fapt, o ierarhie. Nimeni nu poate sa compare cu adevarat doua jocuri de pe aceasta lista, cu atat mai mult sa zica ca unul dintre ele este “cel mai bun”.

Inainte sa inceapa “joaca”, o sa precizez ca, desi lista a fost facuta pe baza a mai multor articole si recenzii de specialitate (cu scopul de a o face cat mai obiectiva), mi-a fost imposibil sa nu filtrez informatiile pe care le-am citit prin prisma propriei experiente, aducand completari prin parerile pe care mi le-am format fiind scufundat pana la gat in oceanul acesta care este industria jocurilor video.

Asadar, alegerile mele (ordinea este aleatorie):

  1. Amnesia: The Dark Descent

Cred ca este corect sa spun ca oricine este familiarizat cat de cat cu notiunea de joc “scary” a auzit numele “Amnesia” de mai multe ori. Lansat in 2010, jocul a devenit baza industriei horror in anii ce au urmat, fiind printre primele realizari din domeniu care sperie gamer-ul prin sunete si miscari subtile de obiecte (“Pshycological Horror”) in loc de monstri propriu-zisi sau jumpscare-uri. De asemenea, nu mai putin interesant este faptul ca a fost (si poate inca este) o rampa de lansare pentru Youtuberii aflati la inceput, lucru evident prin faptul ca orice Youtuber faimos are o serie de videoclipuri Amnesia.

  1. Dark Souls

Seria Dark Souls (din care se evidentiaza Dark Souls 3) a redefinit notiunea de joc “greu” si a pus gamerul fata in fata cu provocari atat de dure, incat uneori este nevoie de zile intregi de incercari pentru a trece de o anumita batalie. Acest lucru poate fi frustrant la un moment dat, dar adevarul este ca, odata ce ai devenit foarte bun la Dark Souls, toate celelalte jocuri ti se par usoare si… neterminate, iar cei ce trec prin toata seria vor avea o noua perspectiva asupra gamingului in general. In ziua de astazi, cand vrem sa zicem ca un joc video este foarte greu, zicem ca este “noul Dark Souls”.

  1. The Witcher 3: Wild Hunt

Un joc pur si simplu ca la carte, The Witcher 3 este setat intr-o lume frumoasa si, desi are o poveste bine-scrisa, este apreciat si respectat unanim in primul rand pentru faptul ca a schimbat opinia generala a gamerilor despre side-quests-uri, acestea devenind, din mici intamplari aleatorii care nu conteaza in schema majora a lucrurilor, piese de puzzle ce vin in completarea povestii si carora le este data atata atentie incat jucatorul nu numai ca simte ca trebuie sa le completeze, dar atunci cand o face este rasplatit cu un sentiment de multumire pe care putine alte jocuri sunt in stare sa-l ofere.

  1. Legend Of Zelda: Breath Of The Wild

Un joc ce a produs valuri in randurile gamerilor, Legend Of Zelda: Breath of the Wild este primul joc in care nu ti se spune ce trebuie sa faci pentru a avansa in story, ci esti aruncat intr-un vast taram, bine conturat de altfel, in care trebuie sa iti alegi singur calea.  Desi unii se ratacesc si  renunta, majoritatea experimenteaza un sentiment profund si relaxant de libertate care ii face sa mearga pana la sfarsit si pe care apoi il vor cauta si in alte jocuri.

  1. League Of Legends

Probabil cel mai faimos joc de pe aceasta lista. Nu exista jocuri care sa fi cunoscut o explozie de popularitate atat de mare precum a cunoscut, la inceputul deceniului, League of Legends. A schimbat pentru totdeauna nivelul de competitivitate al jocurilor video, practic creand eSports si devenind notoriu pentru toxicitatea prezenta in comunitate. Chiar si in ziua de azi este jucat de mai multi oameni decat 90% din alte multiplayer-e.

  1. Minecraft

Nu cred ca trebuie sa spun prea multe despre acest titan al industriei. Este unul din putinele jocuri cu adevarat interminabile si unul din putinele titluri de pe lista caruia nu ii poate fi prezisa “moartea”, avand longevivitate mai mare decat orice alt joc video (singurul care ii poate fi rival este, poate, GTA 5). Fiind “reinviat” anul acesta de catre PewDiePie, a devenit cel mai popular joc din lume, dupa 10 ani de la lansare!

  1. Undertale

Unul dintre cele mai bune jocuri facute vreodata, Undertale a demonstrat tuturor ca nu este nevoie de un studio mare sau de resurse interminabile pentru a sparge gheata. Fiind creat in mare parte de catre un singur om (Toby Fox), Undertale surprinde gamerul de la inceput printr-o lume in stil 8-bit 2D. El revolutioneaza pentru totdeauna RPG-urile prin faptul ca ii confera jucatorului alegerea de a ucide sau nu monstrii (care sunt mai mult decat atat) si prin faptul ca jocul “tine minte” toate alegerile pe care le faci, astfel incat niciodata nu vei avea posibilitatea de a reseta cu adevarat povestea odata ce ai ales o cale gresita.  Este unul din cele mai complexe jocuri create vreodata, cu multe substraturi, secrete, easter-egg-uri si multe endinguri, dar si cu personaje extrem de bine construite si foarte usor de iubit. La acestea se adauga si un soundtrack absolut genial, plin de cantece notorii precum Megalovania.

  1. Red Dead Redemption 2

Probabil jocul cel mai bine vazut de catre critici (dar si de jucatori) de pe lista. Este de departe jocul anului 2018 + cel mai bun joc pentru consola al acestui deceniu si, probabil, din toate timpurile. Avand printre cele mai bune grafici intalnite la un joc video, reuseste sa combine o poveste bine scrisa cu un open-world foarte detaliat (in care te poti pierde usor) si cu atmosfera Vestului Salbatic! Cui nu-i plac cowboy-i?

  1. Last Of Us

Probabil cel mai bun joc setat vreodata intr-o lume post-apocaliptica, Last Of Us este notoriu pentru storymode-ul atat de bine construit din toate punctele de vedere. Putine jocuri ii sunt rivale cand vine vorba de plot.

  1. Portal 2

Si, in sfarsit, totul se incheie cu faimosul Portal 2, jocul pe care toti il adora in mare parte datorita puzzle-urilor ce intriga, dar si pentru ca are o doza mare de umor nevinovat ce face din aceasta mica aventura o placere.

 

Vladimir Sontea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *