Cea mai veche carte romaneasca

Cea mai veche carte romaneasca

In Turnu Severin, pe strada Stefan Odobleja, se afla Casa Pogany, care se pare ca gazduieste cea mai veche tiparitura romaneasca. Aceasta este Octoihul diaconului Coresi si datează din 1575.

Manuscrisul a fost scris în limba slavonă, cu alfabet chirilic, iar coperțile sale sunt cele originale, din piele, cu încrustatii manuale. După ce a fost tipărită la Brasov, în secolul al XVI-lea, cartea a fost folosită în biserici si manăstiri. Deşi era tipărită în Transilvania, cartea avea pe frontispiciu stema Ţării Româneşti şi menţiona pe domnitorii Alexandru Lăpuşneanu al Moldovei, Pătraşcu cel Bun al Munteniei şi pe principele Ioan Sigismund Zapolya al Transilvaniei, ceea ce dovedeşte că era destinată românilor din cele trei ţări.

coresi

Octoihul (sau Ohtoih, din limba greacă oktoihos sau „opt tonuri”) este o carte bisericească destinată cultului ortodox, care cuprinde cântările fiecărei zile din săptămână pe opt glasuri (tonuri), fiecărei săptămâni consacrându-i-se succesiv câte un glas. A fost compus de teologul bizantin Ioan Damaschinul.

Între meşterii tipografi ai secolului al XVI-lea, diaconul Coresi ocupă locul cel mai de seamă, întrucât, prin cărţile tipărite de el, a nivelat calea introducerii limbii române în cultul liturgic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *