Captivi in pinacoteca: Pe cine mi-a prezentat Monet?

Captivi in pinacoteca: Pe cine mi-a prezentat Monet?

Cu ocazia aniversarii nasterii marelui pictor Claude Monet, la Musee d’Orsay s-a deschis o sesiune extraordinara de vizite pentru cei pasionati. Exponatele erau cateva picturi ale artistului, picturi care, datorita fragilitatii lor, sunt tinute in pinacoteca de-a lungul anului si expuse doar cu ocazii speciale. Bucuros sa aflu aceasta, fiind un mare amator de arta, mi-am rezervat cateva zile pentru a vizita expozitia.
Iata-ma deci, intrand in expozitia abia deschisa. Primul tablou pe care imi cad privirile este unul mare, luminos. Acesta reprezenta o doamna inalta, cu o rochie alba, lunga, rafinata, cu o umbreluta de soare asortata, cu un zambet fermecator si cu priviri calde indreptate catre vizitatorii care o admirau. Tanara era surprinsa pe un camp inflorit, invaluit de lumina bine-facatoare a unui soare care depasea cadrul ramei, dar care isi revarsase razele peste pictura.
Lasandu-ma furat de sarmul tinerei din tablou, uit sa parcurg intreaga expozitie. Dupa un timp, abia, revin la realitate, si decid sa trec si la urmatoarele picturi, asteptand sa descopar si alte frumuseti ale artei lui Monet.
Sunt intrerupt, insa, de o voce timida, calda, care ma saluta aproape soptit. Imi mut privirea si, raspunzand salutului, vad ca langa mine se afla o tanara inalta, zambitoare, care rosise putin cand m-am intors spre ea. Isi scoate mana din manusa alba si mi-o intinde, asteptand sa i-o sarut. Abia atunci mi-am dat seama ca ceva era in neregula cu ea: stilul ei vestimentar (avea o rochie alba, lunga si o umbreluta de dantela, inchisa atent si atarnata de mana stanga), cuvintele ei rostite sfios, atitudinea ei rafinata, toate pareau rupte de lumea in care traim noi, “vizitatorii in blugi” ai expozitiei.
Ii fac, totusi, pe plac, sarutandu-i mana, iar ea imi zambeste si ma intreaba daca tabloul pe care tocmai l-am admirat mi-a incantat simturile. Mirat de o asemenea intrebare, ezit sa raspund, asa ca ea continua:
– Ei bine, monsieur, ar trebui sa va incante simturile, pentru ca asta dorea Claude atunci cand picta. Spunea mereu ca tabloul sau ar trebui sa fie lumina pentru ochi, simfonie pentru urechi, vin dulce pentru buze si parfum de trandafir pentru narile aceluia care ii intelege arta.
Eu am tacut in continuare, uluit de discursul acestei tinere excentrice, de modul cum stapanea arta de a grai, in asa fel incat erai prizonierul ei cat timp iti vorbea. A inceput sa imi povesteasca ca ea insasi se afla in tablou si ca…
Din neghiobie, am presupus atunci ca este doar o tanara domnisoara cu o imaginatie exagerat de bogata. Dar, rupt de realitate datorita istorisirii ei, am neglijat faptul ca, probabil, nimic nu era adevarat, si am ascultat-o in continuare, fascinat. La un moment dat, insa, se opreste, se intoarce la mine si exclama:
– Monsieur, excusez-moi, s’il vous plait, am cateva treburi de rezolvat! Au revoir! Si a plecat…
Raman siderat de aceasta conversatie neobisnuita si sunt atintit locului ceva vreme. Merg mai departe, dupa un timp de uluire toatala, insa gandurile mele zboara doar la misterioasa tanara care se credea muza lui Monet. Dupa cateva ore, plec si eu, pentru a reveni a doua zi.
In dimineata urmatoare revin, deci, la expozitie, si ma opresc in fata tabloului mare, de unde tanara fermecatoare din campul cu flori imi zambeste cald si imi arunca o privire subtila. Am o revelatie! Este chiar doamna cu care facusem conversatie cu o zi inainte.
Efectiv fascinat de aceasta ghidusie a timpului, care m-a atras in lumea incredibilului pentru o vreme, am parasit zambind expozitia, fara sa imi iau mintea de la intalnirea mea cu trecutul… imbracat in rochie alba!

***
Misterul nu se incheie aici, deoarece cheia dezlegarii este in mainile voastre. Aveti ragaz pana saptamana viitoare sa descoperiti care este tabloul care l-a fascinat pe personajul nostru. Astept nerabdatoare raspunsurile voastre!
Daca nu ii dati de capat, in articolul de saptamana viitoare, vom afla raspunsul impreuna!
Mult spor la munca de detectivi in arta!

Livia El-Shaikh

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *