Captivi in pinacoteca: Mostenirea pictata

Captivi in pinacoteca: Mostenirea pictata

Eram la o varsta destul de inaintata cand m-am gandit ca ar trebui sa las posteritatii ceva despre pasiunea mea… macar un indiciu, un element simplu dar sugestiv, ceva care sa poata vorbi celorlalti despre cum mi-am petrecut eu viata.
Pe cand mergeam incet, cu pasii mei marunti si calculati, catre sala de dansuri unde predam balet de o viata intreaga, am trecut pe langa un parc luminos, plin de verdeata, care radia de frumusete. Pe o banca, o tanara suava, gratioasa si foarte atragatoare, chiar si pentru un batranel ca mine, poza intr-o pozitie diafana unui pictor. Acesta din urma statea pe un scaun micut, inconjurat de pensule si culori in borcanele, asezate sistematic pe iarba, si se concentra cu o dedicare uluitoare asupra picturii pe care incerca sa o definitiveze. M-am oprit atunci putin, pentru ca o idee stralucita mi-a strabatut mintea in pas de dans!
Am traversat strada aglomerata de multe trasuri si am intrat in parculet, pentru a ajunge la cei doi, pictorul si muza lui. De indata ce m-a vazut apropiindu-ma, domnisoara pictata s-a miscat, intorcandu-si privirile si capul dupa mine, lucru care l-a deranjat pe artist.
– Sacre Coeur! Nu poti sta nemiscata nici macar un minut? Comment, comment vrei ca un artist adevarat sa isi poata termina opera in asemenea conditii? Ah, perfect, un monsieur in varsta se indreapta incoace! Exact ce aveam nevoie, o noua sursa de distragere de la munca mea divina! Aie, aie, quel dommage!
Auzind cum acest pictor isi exprima nemultumirea, mi-am spus ca este exact ceea ce aveam nevoie. Irascibil, isi diviniza munca, isi condamna colaboratorii, detesta lumea din jurul lui, ii placea sa se scufunde in pasiunea sa… un adevarat artist, un adevarat talent!
Multumit de prima impresie pe care mi-a lasat-o, m-am apropiat de tanar, mi-am scos palaria in fata lui, in semn de salut, si i-am explicat propunerea mea:
– Monsieur, nu vreau sa va intrerup munca, mais…
– Monsieur, mi-ati intrerupt-o deja!
– Bien sur, mais, am o propunere tare interesanta pentru dumneavoastra! Vad ca faceti o munca nobila aici, iar eu am nevoie de talentul dumneavoastra. Vedeti… sunt la o oarecare varsta, iar recent mi-am dat seama ca as dori sa las urmasilor mei o poveste despre mine. Mi-as dori ca atunci cand vor vedea mica mostenire culturala pe care le-o voi lasa, sa isi aduca aminte de bunicul, strabunicul lor. Pe scurt, Monsieur, mi-as dori ca dumneavoastra sa ma pictati.
– Oh, sunt oarecum flatat de oferta dumneavoastra, Monsieur, mais eu nu am timp de alte angajamente! Dupa cum vedeti, sunt deja foarte ocupat deci daca ma scuzati…
– Voi plati atat cat imi cereti si… poate ati vrea sa stiti si ce fel de pictura veti realiza pentru mine…
– Ah, non, non, merci, mais non. Maintenant, s’il vous plait…
– Sunt profesor de balet, Monsieur! Predau baletul de o viata intreaga la La Grande Salle de Danse Artistique et Ballet si as dori ca dumneavoastra sa ma pictati in timp ce imi fac meseria, in timp ce imi traiesc pasiunea, la fel ca si dumneavoastra…
– Ah, vous ditez… balet? Oui, oui, inteleg…
A ramas ganditor un timp, de parca mintea ii zbura in niste lumi neimaginate de noi. Pe chipul lui a aparut o lumina care i-a inseninat ochii blanzi si care i-a adus un suras pe buze. Am pastrat tacerea, lasand procesele constiintei sale sa se desfasoare, si am asteptat ca el sa imi dea un raspuns.
– Maine ne intalnim chiar aici, la aceeasi ora. Voi veni pregatit si vom merge impreuna la sala unde dumneavoastra predati balet. Veti avea pictura facuta intr-o saptamana.
I-am zambit amabil, incuviintandu-i spusele cu capul, mi-am ridicat palaria si m-am retras, multumit de efectul spuselor mele si incantat de faptul ca acum voi avea un succint jurnal al vietii mele, pe care il voi lasa urmasilor mei.
Mi-am continuat drumul pana la sala de balet, unde tinerele invatacele venisera, ca de obicei, la timp pentru cursul de dupa-amiaza. Le-am salutat prieteneste, cu respect, totusi, si am facut exercitiile de incalzire, fara a le pomeni nimic de surpriza de a doua zi. Am zambit doar in sinea mea, asteptand cu nerabdare ziua urmatoare.
In drum spre casa, in acea seara, am facut infarct. Am fost gasit de un tanar cuplu si dus la o moasa ce avea un cabinet in apropiere, insa nu s-a mai putut face nimic pentru mine, inima imi cedase.
A doua zi, tanarul pictor a venit, intr-adevar, la locul stabilit si la ora stabilita. Mi-a fost teama ca, nevazandu-ma acolo, va lasa balta intelegerea noastra. A zabovit o vreme in fata parcului, si apoi s-a indreptat catre strada principala. A luat-o la dreapta si apoi a traversat.
Se afla acum in fata Grande Salle de Danse Artistique et Ballet. A sovait cateva momente inainte sa intre, dupa care a pasit increzator pe trepte si, cu sevaletul, pensulele si culorile de ulei, a intrat in cladire. A intrebat portarul unde ma poate gasi, iar portarul, nestiind inca de moartea mea, i-a indicat clasa unde eu imi obisnuiam sa imi tin cursul. S-a indreptat intr-acolo si, intrand in incapere, a atras toate privirile elevelor mele asupra lui. Fara niciun fel de stingherire, si-a deschis sevaletul si intreg setul de lucru si a inceput sa schiteze o imagine.
– Allez! Nu ma priviti asa! Probabil ca profesorul vostru intarzie! Incepeti exercitiile!
Elevele mele, obisnuite cu disciplina dura, au facut intocmai. Pictorul a reusit, intr-un interval de 6 zile, sa definitiveze opera pe care eu i-o cerusem. Totusi, a evitat sa picteze ceva, si anume pe mine. Nestiind exact ce am patit, dar banuindu-mi soarta, a asteptat pana in ultima zi, sperand ca voi aparea si eu la Salle de Ballet pentru a putea aparea in pictura.
In cea de-a saptea zi, cand a inteles ca eu nu voi mai veni niciodata, m-a pictat si pe mine.
Mon vieux ami, isi spunea el, trebuie sa apari si tu aici, doar este pictura ta, n’est-ce pas? Mais, vezi tu, nu-mi amintesc chipul tau… cum as putea face? A ezitat un timp, gasindu-se intr-o dilema deosebit de importanta. Dar istetul meu jeune ami a gasit solutia: m-a pictat din profil.
Cand opera a fost gata, s-a semnat pe spate: Edgar Degas.
Aceasta este mostenirea pe care am dorit-o eu, exact asa cum mi-am dorit-o eu! Din fericire, am ales omul potrivit care sa imi duca ultima dorinta la indeplinire!

***
Voila! Noua dilema in arta este chiar aici. Ramane la latitudinea voastra sa gasiti indiciile, mult succes la dezlegarea misterului! Asteptam raspunsurile voastre!

Data trecuta: Cavaleria Heraldica de Alphonse Mucha

Eram la o varsta destul de inaintata cand m-am gandit ca ar trebui sa las posterioritatii ceva despre pasiunea mea… macar un indiciu, un element simplu dar sugestiv, ceva care sa poata vorbi celorlalti despre cum mi-am petrecut eu viata.  Pe cand mergeam incet, cu pasii mei marunti si calculati, catre sala de dansuri unde predam balet de o viata intreaga, am trecut pe langa un parc luminos, plin de verdeata, care radia de frumusete. Pe o banca, o tanara suava, gratioasa si foarte atragatoare, chiar si pentru un batranel ca mine, poza intr-o pozitie diafana unui pictor. Acesta din urma statea pe un scaun micut, inconjurat de pensule si culori in borcanele, asezate sistematic pe iarba, si se concentra cu o dedicare uluitoare asupra picturii pe care incerca sa o definitiveze. M-am oprit atunci putin, pentru ca o idee stralucita mi-a strabatut mintea in pas de dans!  Am traversat strada aglomerata de multe trasuri si am intrat in parculet, pentru a ajunge la cei doi, pictorul si muza lui. De indata ce m-a vazut apropiindu-ma, domnisoara pictata s-a miscat, intorcandu-si privirile si capul dupa mine, lucru care l-a deranjat pe artist.  - Sacre Coeur! Nu poti sta nemiscata nici macar un minut? Comment, comment vrei ca un artist adevarat sa isi poata termina opera in asemenea conditii? Ah, perfect, un monsieur in varsta se indreapta incoace! Exact ce aveam nevoie, o noua sursa de distragere de la munca mea divina! Aie, aie, quel dommage! Auzind cum acest pictor isi exprima nemultumirea, mi-am spus ca este exact ceea ce aveam nevoie. Irascibil, isi diviniza munca, isi condamna colaboratorii, detesta lumea din jurul lui, ii placea sa se scufunde in pasiunea sa... un adevarat artist, un adevarat talent! Multumit de prima impresie pe care mi-a lasat-o, m-am apropiat de tanar, mi-am scos palaria in fata lui, in semn de salut, si i-am explicat propunerea mea: - Monsieur, nu vreau sa va intrerup munca, mais... - Monsieur, mi-ati intrerupt-o deja! - Bien sur, mais, am o propunere tare interesanta pentru dumneavoastra! Vad ca faceti o munca nobila aici, iar eu am nevoie de talentul dumneavoastra. Vedeti... sunt la o oarecare varsta, iar recent mi-am dat seama ca as dori sa las urmasilor mei o poveste despre mine. Mi-as dori ca atunci cand vor vedea mica mostenire culturala pe care le-o voi lasa, sa isi aduca aminte de bunicul, strabunicul lor. Pe scurt, Monsieur, mi-as dori ca dumneavoastra sa ma pictati. - Oh, sunt oarecum flatat de oferta dumneavoastra, Monsieur, mais eu nu am timp de alte angajamente! Dupa cum vedeti, sunt deja foarte ocupat deci daca ma scuzati... - Voi plati atat cat imi cereti si... poate ati vrea sa stiti si ce fel de pictura veti realiza pentru mine... - Ah, non, non, merci, mais non. Maintenant, s’il vous plait… - Sunt profesor de balet, Monsieur! Predau baletul de o viata intreaga la La Grande Salle de Danse Artistique et Ballet si as dori ca dumneavoastra sa ma pictati in timp ce imi fac meseria, in timp ce imi traiesc pasiunea, la fel ca si dumneavoastra… - Ah, vous ditez... balet? Oui, oui, inteleg... A ramas ganditor un timp, de parca mintea ii zbura in niste lumi neimaginate de noi. Pe chipul lui a aparut o lumina care i-a inseninat ochii blanzi si care i-a adus un suras pe buze. Am pastrat tacerea, lasand procesele constiintei sale sa se desfasoare, si am asteptat ca el sa imi dea un raspuns.  - Maine ne intalnim chiar aici, la aceeasi ora. Voi veni pregatit si vom merge impreuna la sala unde dumneavoastra predati balet. Veti avea pictura facuta intr-o saptamana. I-am zambit amabil, incuviintandu-i spusele cu capul, mi-am ridicat palaria si m-am retras, multumit de efectul spuselor mele si incantat de faptul ca acum voi avea un succint jurnal al vietii mele, pe care il voi lasa urmasilor mei. Mi-am continuat drumul pana la sala de balet, unde tinerele invatacele venisera, ca de obicei, la timp pentru cursul de dupa-amiaza. Le-am salutat prieteneste, cu respect, totusi, si am facut exercitiile de incalzire, fara a le pomeni nimic de surpriza de a doua zi. Am zambit doar in sinea mea, asteptand cu nerabdare ziua urmatoare. In drum spre casa, in acea seara, am facut infarct. Am fost gasit de un tanar cuplu si dus la o moasa ce avea un cabinet in apropiere, insa nu s-a mai putut face nimic pentru mine, inima imi cedase. A doua zi, tanarul pictor a venit, intr-adevar, la locul stabilit si la ora stabilita. Mi-a fost teama ca, nevazandu-ma acolo, va lasa balta intelegerea noastra. A zabovit o vreme in fata parcului, si apoi s-a indreptat catre strada principala. A luat-o la dreapta si apoi a traversat.  Se afla acum in fata Grande Salle de Danse Artistique et Ballet. A sovait cateva momente inainte sa intre, dupa care a pasit increzator pe trepte si, cu sevaletul, pensulele si culorile de ulei, a intrat in cladire. A intrebat portarul unde ma poate gasi, iar portarul, nestiind inca de moartea mea, i-a indicat clasa unde eu imi obisnuiam sa imi tin cursul. S-a indreptat intr-acolo si, intrand in incapere, a atras toate privirile elevelor mele asupra lui. Fara niciun fel de stingherire, si-a deschis sevaletul si intreg setul de lucru si a inceput sa schiteze o imagine. - Allez! Nu ma priviti asa! Probabil ca profesorul vostru intarzie! Incepeti exercitiile! Elevele mele, obisnuite cu disciplina dura, au facut intocmai. Pictorul a reusit, intr-un interval de 6 zile, sa definitiveze opera pe care eu i-o cerusem. Totusi, a evitat sa picteze ceva, si anume pe mine. Nestiind exact ce am patit, dar banuindu-mi soarta, a asteptat pana in ultima zi, sperand ca voi aparea si eu la Salle de Ballet pentru a putea aparea in pictura. In cea de-a saptea zi, cand a inteles ca eu nu voi mai veni niciodata, m-a pictat si pe mine. - Mon vieux ami, isi spunea el, trebuie sa apari si tu aici, doar este pictura ta, n’est-ce pas? Mais, vezi tu, nu-mi amintesc chipul tau... cum as putea face?... A ezitat un timp, gasindu-se intr-o dilema deosebit de importanta. Dar istetul meu jeune ami a gasit solutia: m-a pictat din profil. Cand opera a fost gata, s-a semnat pe spate: Edgar Degas.  Aceasta este mostenirea pe care am dorit-o eu, exact asa cum mi-am dorit-o eu! Din fericire, am ales omul potrivit care sa imi duca ultima dorinta la indeplinire!  *** Voila! Noua dilema in arta este chiar aici. Ramane la latitudinea voastra sa gasiti indiciile, mult succes la dezlegarea misterului!  Data trecuta: Cavaleria Heraldica de Alphonse Mucha Livia El-Shaikh

Livia El-Shaikh

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *