Captivi in pinacoteca: Gradina domnului Maroncin

Captivi in pinacoteca: Gradina domnului Maroncin

La fel ca in fiecare duminica, la ora pranzului, atunci cand soarele straluceste mai puternic peste cerul putin tulburat de nori, pasesc alene in curtea domnului Maroncin. Poarta de fier scartaie usor atunci cand o imping cu mana, iar eu calc pe cararea ingusta care duce catre casa. Dalele care paveaza cararea sunt inca umede de la ploaia de azi noapte. In stanga si in dreapta, iarba incoltise si chiar se inaltase putin, presarata cu cativa ghiocei firavi, rataciti. Se zaresc in spatele casei, din gradina larga, ramurile unor copaci infloriti. Inchid poarta in urma mea, trag putin aer de primavara in piept si merg mai departe catre usa casei domnului Maroncin. Urc linistita scarile terasei, bat la usa de cateva ori, pana aud o chemare binevoitoare dinauntru, iar apoi intru in casa.
– Buna ziua, domnule Maroncin! Unde sunteti?
– Ah, ai ajuns la timp ca de obicei, Dianne. Buna ziua, buna ziua si tie! Va fi intr-adevar o zi frumoasa? Ei, vom afla imediat… Te rog, vino pana aici, in biblioteca, si ajuta-ma sa gasesc patura. Nu-mi amintesc exact unde am pus-o…
Mi-am lasat umbreluta de soare la intrare, mi-am agatat pelerina in cuier si m-am indreptat catre biblioteca. Aici totul era aranjat, ca de obicei, iar focul din camin mai ardea putin, fara vlaga, semn ca soarele de afara va incalzi de acum casele noastre. Pe geamul inalt intra o lumina blanda, care incalzea putin atmosfera sobra din camera. Pe doi pereti se inaltau biblioteci pana in tavan, ticsite cu carti vechi si noi, unele deteriorate, care au trecut, se pare, prin multe generatii, altele care abia au sosit dintr-o librarie. Pasiunea omului acestuia pentru carti era uluitoare! Ceva mai incolo, sprijinita de un fotoliu vechi, statea o vioara mica, stralucitoare, si langa ea era asezat arcusul. Pe jos, in fata instrumentului, era o partitura uzata, parca mazgalita pe alocuri, si oricum, inutila. Sunt convinsa ca domnul Maroncin invatase pe de rost piesa respectiva.
Patura beige pe care o cauta cazuse in spatele fotoliului de langa geam… Am ridicat-o si i-am dat-o.
– Cartea este pe masuta, langa vaza cu flori. Ah, si daca tot am adus vorba, te rog sa inlocuiesti florile astea. S-au uscat, bietele de ele…
– Desigur, voi culege unele proaspete si pline de arome de primavara. Hm… ce carte ati ales? Charles Eugene Bertrand – Traité de botanique?
– Ei bine, m-am gandit ca daca tot ne aduce primavara atatea flori minunate, ar fi frumos din partea noastra ca macar sa le cunoastem si sa le intelegem, ca sa ne bucuram de-adevaratelea de ele… Haide, Dianne! Mergem?
– Daca sunteti gata, putem sa pornim.
L-am luat de brat, ca sa nu mai trebuiasca sa isi ia bastonul. Cu cartea intr-o mana si cu un zambet larg pe fata, am pornit pe usa din spate catre gradina plina de viata.
De indata ce am pasit pe iarba moale, am simtit… am simtit primavara! Soarele, inca sfios, isi arunca razele gingase peste intreaga gradina, copacii erau infloriti, iar florile abia trezite la viata pareau un covor nesfarsit… Pamantul inca umed si maroniu, dezgolit pe alocuri, mirosea a prospetime… Cata candoare! Ce traire puternica si plina de emotie! Bietul domn Maroncin… nu se poate bucura de niciuna dintre aceste frumuseti ale vietii, el nu poate vedea nimic din acest peisaj rupt din vise…
– Domnule Maroncin, gradina dumneavoastra este cea mai frumoasa pe care am vazut-o vreodata! Este… plina de culoare, de viata, de gingasie… Oh, domnule Maroncin, daca ati putea vedea si dumneavoastra toate acestea…
– Eu le vad, draga mea Dianne. Le vad prin parfumul pe care il inspir, prin racoarea placuta pe care o simt in aer, prin dragostea cu care razele soarelui imi mangaie fata, prin moliciunea pamantului proaspat de primavara, in care mi se afunda talpile, prin cantecul nesfarsit si plin de armonie pe care il aud venind de la frunze, de la pasari, de la petalele florilor, prin bucuria care imi umple sufletul cand stiu ca toata natura este invaluita in aceasta renastere uimitoare… Le vad pe toate, pe toate…
Am pastrat tacerea pentru cateva momente, impresionata fiind de cuvintele domnului Maroncin. Cata poezie, cata muzicalitate si, mai ales, cata culoare in vorbele unui om care si-a pierdut vederea…
– Haide, sa nu mai pierdem vremea! Unde asezam patura? a intrerupt el tacerea.
– Am putea sa mergem in vechiul nostru loc, langa copacul cel batran.
– Nu. Astazi vom sta langa un copac tanar, cu flori mari, frumoase si parfumate. Alege-l tu, draga mea!
Am ales un loc insorit, langa un copac subtirel si putin garbovit, care se incadra perfect intre ceilalti semeni ai sai, creand parca un tablou minunat. Ne-am asezat pe patura. Eu, cu coada impletita atarnand pe spate si cu o palaria de paie pe cap, tinand in mana tratatul de botanica. El, domnul Maroncin, in costumul sau alb-albastrui, avand, de asemenea, o palarie larga pe cap, sprijinindu-se intr-o mana, cu ochii plecati, bucurandu-se din plin de glasul meu si de primavara…
Citeam cu intonatie si cu voce clara din tratatul de botanica ales de Domnul Maroncin:
„Avand denumirea stiitifica de “Galanthus nivalis” care, tradusa, inseamna “floarea de lapte a zapezii”, plapandul ghiocel face parte din increngatura “Magnoliophyta”, clasa “Liliopsida”. Potrivit unui mit, ghioceii sunt prima floare de pe pamant. De altfel, una dintre cele mai faimoase legende despre ghiocei spune ca…”
In timp ce citeam, prin minte mi-a fulgerat o idee minunata: Un tablou! Exact! Asa cred ca aratam acum… exact ca un tablou. Ah, daca cineva ne-ar picta, as pastra acest tablou toata viata! Si l-as denumi…”Moment in gradina”. Sau poate… “In compania domnului Maroncin”. Sau, cel mai bine, „Le Printemps”! Da, chiar asa! Noi am putea sa fim un tablou frumos!

***
Dragii mei detectivi in arta, astazi regulile jocului s-au schimbat putin. In ce fel? Ei bine, de aceasta data, numele tabloului este cel pe care il gasiti in poveste. Iar voi trebuie sa descoperiti cine este pictorul. Si va voi da un indiciu in plus: artistul despre a carui pictura am vorbit in aceasta poveste este unul dintre pictorii despre care am mai vorbit in articolele din „Captivi in pinacoteca”. Acestea fiind spuse, treaba de detectiv in arta incepe acum! Succes si bucurati-va si voi din plin de primavara, la fel ca domnul Maroncin si D.

Data trecuta: Sarutul furat de Fragonard

the-stolen-kiss-fragonard

Livia El-Shaikh

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *