Captivi in pinacoteca: Aventura de la circ

Captivi in pinacoteca: Aventura de la circ

In vara anului 1892, pe cand aveam doar 10 ani, in oraselul meu natal din Italia a poposit caravana unui circ faimos. Chiar daca auzisem de asemenea spectacole si citisem in cartile fratilor mai mari cate ceva despre fascinantele acrobatii si despre numerele uluitoare, niciodata nu vazusem in realitate un spectacol de circ.
De cum am auzit vestea, am alergat impreuna cu prietenii mei la caruta cu bilete din caravana circului si, scotand din buzunarele pantalonilor cateva monede, ne-am luat biletele de intrare la primul nostru spectacol de circ.
– Pe ce nume sa fie biletul, baiete? m-a intrebat morocanoasa batrana care statea asezata pe o scandura de lemn si vindea bilete.
– Umberto, va rog. Umberto Boccioni!
– Ia de-aici, fiule, si ai grija de el! Mi l-a inmanat, iar eu l-am luat cu solemnitate, de parca era un act de o importanta vitala pentru mine… Am privit fascinat biletul si dupa cateva clipe l-am bagat grijului si satisfacut in buzunar, gandindu-ma cu nerabdare la seara marelui spectacol.
Fiind un copil deloc ascultator, plin de energie si mereu pus pe sotii, nu am putut astepta pana in ziua spectacolului. Impreuna cu sora mea mai mica, si ea la fel de nazdravana ca mine, ne-am furisat intr-o seara afara din casa si, alergand insufletiti, am iesit din curte si am pornit catre marginea oraselului, acolo unde se asezasera carutele si unde fusese montat cortul circului. Inca de dinainte sa ajungem la locul cu pricina, se auzeau forfota, zgomote si voci ciudate, sunete de clopotei, instrumente muzicale si strigate jucause de animale amestecandu-se intr-un amalgam sonor fascinant.
De cum am parasit ultima poteca din orasel, iar sirul caselor s-a terminat, am intrat in crangul micut ce marginea orasul si, ascunsi dupa un copac, am privit toata magia din spatele cortului.
Toate carutele erau asezate intr-un semicerc mare, cu spatele la noi, astfel incat nu puteai vedea prea multe daca nu stiai cum sa te furisezi. In partea stanga, niste tinere frumoase, cu parul lung, cu rochii pana in pamant si cu biciuri in mana antrenau leii mari si dresati, pregatind un numar spectaculos. Dupa ce fiecare animal isi indeplinea sarcina corect, un copil care parea sa aiba varsta mea venea cu un lighean plin cu carne si il arunca in mijlocul lor.
Ceva mai incolo, un batranel simpatic, cu barba pana la pamant, imbracat in niste straie haioase, se juca cu un baston de lemn, transformandu-l pe rand intr-o floare, intr-o pereche de opinci, intr-un flaut si in roata unei carute de jucarie. In tot timpul acesta, mergea pe e un monociclu in jurul unui foc de tabara facut din paie.
Pentru a putea admira si celelalte “minuni”, trebuia sa ne parasim ascunzatoarea si sa ne mutam mai aproape de carute. Mi-am luat sora de mana si, furisandu-ne printre copaci, ne-am apropiat, gasindu-ne un loc numai bun de unde puteam sa descoperim si restul secretelor.
Aproape de cort, in jurul unui bustean lung, probabil un lemn de brad, 10 cai mari, impreuna cu cei 10 calareti ai lor, faceau acrobatii de tot felul. Sareau peste lemnul lung, brazdat cu lame de cutit si cu varfuri de sageti, mergeau doar pe picioarele din spate, cu stapanii lor in sa, se aplecau si se ridicau, nechezand, toti in acelasi timp… cu adevarat spectaculos! In centru, in jurul focului, cateva tiganci frumoase, imbracate colorat si impodobite cu salbe de aur dansau dupa muzica pe care o canta fluierul unui batran. Toate faceau aceeasi miscare, toate isi unduiau bratele acompaniind cu dansul lor sunetul prelung al fluierului, toate respectau ritmul cu strictete si pasiune, creand o uimitoare iluzie de tot unitar, fascinandu-ti privirile.
Langa carutele de pe margine, doi negri slabuti faceau tot felul de jocuri cu niste mingi colorate, cu fasii de matase de toate culorile si cu niste cercuri mari, pe care pe aruncau si le prindeau in cele mai ciudate si amuzante moduri. Sincronizarea lor era uluitoare, nu greseau nici macar o miscare, astfel incat fiecare truc le iesea impecabil.
Cel mai aproape de noi, la cateva carute distanta, statea asezat pe un scaun de lemn un tanar roscat, cu parul carliontat si cu o privire care denota inteligenta si ironie. Tinea in mana o oglinda, spunea cateva cuvinte de neinteles si, privind concentrat in oglinda, facea un truc magic, pe care, fiind prea departe, nu il puteam intelege. Repeta de cateva ori fie care miscare, tinand oglinda cu mare atentie, privind in ea cu seriozitate, se concentra cu toata puterea si, la sfarsit, zambea cu satisfactie, semn ca “magia” lui a functionat. Curiosi sa ii aflam secretul, eu si sora mea am decis sa ne apropiem. Mergand tiptil pe langa carute, la margine, stand mereu in intuneric, astfel incat sa nu fim observati, am reusit sa ajungem aproape de caruta lui.
Chiar cand sa ne indreptam privirile catre misteriosul baiat-magician, in spatele nostru s-a auzit un raset. Un raset prelung, zguduitor, care ne-a facut inimile sa sara din loc si chipurile sa paleasca de teama. Un raset ironic, cu nuante de mustrare, care era clar adresat noua. Un raset de neuitat, care a cuprins, parca, toata fascinatia acelei seri intr-un singur sunet.
Dupa ce ne-am revenit din soc, eu si sora mea am intors privirile pentru a vedea sursa acestui raset prelung. O doamna roscata, cu o palarie cu boruri largi pe cap, cu buzele rujate puternic si cu pleoapele colorate de fard se uita la noi, asteptand o reactie si continuand sa rada, insa mai putin zgomotos.
– Credeati ca puteti descoperi toate secretele circului, copii ? ni s-a adresat ea cu o voce ragusita, plina de repros, dar totusi binevoitoare.
Eu si sora mea eram inlemniti inca, asa ca nu am articulat niciun cuvant. Doamna roscata a mai spus, pe un ton grav:
– Pentru furisarea din seara asta ar trebui sa fiti urmatoarea cina a leilor pe care i-ati vazut mai devreme.
Probabil a vazut privirile noastre infricosate, pentru ca si-a nuantat vocea, a mai ras o data si, pe un ton mai amabil, a adaugat: « Nu stati aici sa va uitati la mine, fugiti imediat, pana nu va vor vedea si ceilalti. Iar daca mai veniti aici pana la spectacol, parintii vostri vor avea doi copii mai putin. Hai, fuga inapoi acasa, pana nu se observa lipsa voastra.”
Am facut intocmai, inclinand capul in semn de multumire pentru atitudinea ei binevoitoare. Printre copacii rari ai crangului, eu si sora mea alergam cu sufletul plin de… o teama amestecata cu placerea aventurii de la caravana circului.

*****
Misterul acestei saptamani este chiar aici! Acum sarcina gasirii cheii va revine voua! Incepeti munca de detectiv, iar eu voi astepta cat mai curand descoperirile voastre!

Saptamana trecuta: Fetele de pe pod de Edvard Munch

Captivi in pinacoteca: Aventura de la circ

Livia El-Shaikh

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *