A fost descoperita a 9-a planeta de la Soare

A fost descoperita a 9-a planeta de la Soare

 

Mike Brown, profesor de astronomie la Caltech (California Institute of Technology), este cel care “a scos” Pluto din suita planetelor ce se rotesc in jurul Soarelui. Iata insa ca tot el, impreuna cu colegul sau Konstantin Batygin, au descoperit o noua planeta, de dimensiuni foarte mari, aflata la marginea Sistemului nostru Solar, despre care crede ca poate fi inclusa in “elita” celor 8 recunoscute in prezent.
Planeta 9, cum este denumita provizoriu, este de trei ori mai mare decat Pamantul, si se roteste in jurul Soarelui pe o orbita in forma de elipsa, aflata dincolo de orbita lui Pluto. Rotatia sa completa in jurul Soarelui ar putea dura intre 10.000 si 20.000 de ani.

Exista oare cu adevarat a 9-a planeta de la Soare?

Planeta 9 nu a fost inca observata direct, iar calculele in ceea ce o priveste sunt rezultatele simularilor facute pe computer. De aceea, existenta acestei planete reprezinta, deocamdata, doar o ipoteza. Cei doi cercetatori nu sunt inca siguri nici de locatia exacta a obiectului ceresc, insa spera ca astronomii sa poata lamuri aceasta problema, cu ajutorul unor telescoape extrem de sofisticate.

Studiile asupra acestei planete au pornit inca din 2013, cand, dupa ce au descoperit o planeta pitica, Sedna, de sub orbita planetei Neptun, si-au dat seama ca Sedna are o miscare orbitala ciudata, ca si cum ar fi fost atrasa de o forta gravitationala a unei planete mult mai mari. Cei doi cercetatori de la Institutul de Tehnologie din California s-au bazat pe faptul ca nu planeta Neptun era cea care isi manifesta atractia gravitationala asupra Sednei si astfel au continuat studiul, observand ca in zona exista si alte obiecte ceresti cu orbite asemanatoare. “E ca si cum am avea un ceas cu sase limbi, fiecare miscandu-se in felul ei, dar atunci cand le privesti ele se afla exact in acelasi loc”, a spus Mike Brown.

 

orbita

 

A urmat o simulare pe computer, dupa anumite modele matematice, Brown si Batygin introducand o planeta virtuala intre toate aceste obiecte. Concluzia lor a fost ca o planeta, avand masa de 10 ori mai mare ca a Pamantului, ar putea fi cauza acestor miscari orbitale ciudate din acea zona a spatiului.

Se intampla de multe ori ca diferiti oameni de stiinta sa considere ca au descoperit planete noi in Sistemul nostru Solar. Se pare insa ca de data aceasta, studiul pe care cei doi l-au publicat pe 20 ianuarie in “The Astronomical Journal”, se bucura de mai multa credibilitate.
Nimic nu este insa sigur, pana ce aceasta banuita Planeta 9 nu va putea fi zarita de cineva. Nu ne ramane decat sa asteptam.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *